Republica Moldova continuă să înregistreze creșteri semnificative ale capacităților instalate din surse regenerabile de energie.
La sfârșitul lunii octombrie 2025, capacitatea totală instalată a urcat la 932,81 MW, în creștere cu 35,31 MW față de luna anterioară și cu 353,41 MW comparativ cu finalul anului 2024. În ultimii cinci ani, sectorul a avansat accelerat, capacitățile instalate majorându-se de peste 12 ori, de la 77,37 MW în 2020 la nivelul actual.
Energia fotovoltaică reprezintă cea mai mare pondere, cu 665,38 MW, urmată de energia eoliană, care însumează 243,52 MW. De asemenea, sunt funcționale capacități hidro de 16,75 MW și instalații pe biogaz cu o putere totală de 7,16 MW.
O parte importantă a acestor investiții este realizată prin mecanisme de sprijin reglementate de stat. Sistemul prosumatorilor, care numără 8.240 de beneficiari, însumează 182,91 MW. Alte mecanisme includ tariful fix, care acoperă 148,78 MW, prevederile Legii 160/2007, cu 33,24 MW, și schema de preț fix, prin care funcționează 60 MW. În total, 424,93 MW sunt instalați prin scheme de sprijin, în timp ce 507,88 MW produc energie pe piața liberă, fapt care indică o maturizare comercială tot mai accentuată a industriei.
Pe piața liberă activează în prezent 275,09 MW fotovoltaici, 216,29 MW eolieni și 16,50 MW hidro. Evoluția accelerată a acestor capacități contribuie direct la obiectivele naționale stabilite pentru anul 2030, care prevăd atingerea unui nivel de 27% energie din surse regenerabile în consumul final brut și 31,2% energie electrică regenerabilă în consumul final brut.
Progresele reflectă consolidarea continuă a sectorului energiei regenerabile în Republica Moldova și mențin ritmul ascendent al tranziției către un sistem energetic mai curat și mai sustenabil.