[ X ]
Agenda ședinței de astăzi a Parlamentului
4 Noiembrie

Deputații se vor întruni în ședință plenară astăzi, 4 noiembrie curent. Decizia a fost luată în cadrul ședinței de astăzi a Biroului permanent al Parlamentului, informează CURENTUL.

Membrii Biroului permanent au aprobat și ordinea de zi a ședinței. Astfel, deputații vor examina, în lectură finală, proiectele de lege de modificare a Codului serviciilor media audiovizuale, a Legii privind dezvoltarea regională, a Legii cu privire la statutul personalului din cabinetul persoanelor cu demnitate publică.

În prima lectură va fi supus dezbaterii proiectul Codului funciar, proiectul de modificare a Legii cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural, a Legii privind activitatea particulară de detectiv și pază.

De asemenea, parlamentarii urmează să adopte mai multe hotărâri privind numirea în funcție a unor judecători la Curtea Supremă de Justiție, numirea unui viceguvernator al Băncii Naționale a Moldovei, dar și constituirea Comisiei de anchetă privind modul de exploatare a substanțelor minerale utile și determinarea impactului asupra mediului.

Totodată, urmează a fi ratificat Protocolul Opțional la Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități și Acordul de cooperare dintre Guvernul Republicii Moldova și Corporația Financiară Internațională.

Ședința plenară va începe la ora 11.00.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților