Directorul Autorității Aeronautice Civile (AAC), Eugen Coștei, își propune să contribuie la dezvoltarea aviației din R. Moldova împreună cu echipa care o conduce. Declarația a fost făcută într-un interviu pentru Almanah Politic 2019, transmite CURENTUL.
Eugen Coștei menționează că planifică să ridice la cel mai înalt nivel standardele de calitate şi siguranţă a aviaţiei, să sporească eficienţa activităţii operaţionale, atragerea, pregătirea necesară şi motivarea corespunzătoare a specialiştilor calificaţi din ramură.
„De asemenea, mi-am propus să implementăm cât mai curând Programul naţional de siguranţă, acesta stabilind strategia de îmbunătăţire continuă a implementării sistemelor de siguranţă în aviaţia civilă, fiind un instrument de măsurare a progresului realizat în domeniul siguranţei aviaţiei şi a iniţiativelor dedicate siguranţei.
Un alt obiectiv ar fi elaborarea şi implementarea unei Strategii viabile de dezvoltare a industriei aeronautice, reieşind din tendinţele globale şi corelarea acesteia cu planurile de dezvoltare a Guvernului Republicii Moldova pe domeniul transportului aerian”, spune Eugen Coștei.
Interviul integral îl puteți citi aici.
Cristina Parfeni