Ministerul Justiției a selectat un membru în Consiliul de Integritate al Autorității Naționale de Integritate din partea societății civile. Este vorba de Ilie Chirtoacă, care a acumulat 8,86 de puncte, transmite CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Justiției, ceilalți trei candidați admiși la proba interviului – Ruslan Berzoi, Olesea Cebotari și Valentin Fediuc, nu au întrunit numărul necesar de puncte pentru a fi promovați în această funcție. Astfel, Ministerul Justiției urmează să anunțe desfășurarea unui nou concurs pentru selectarea unui membru în Consiliul de Integritate din partea societății civile.
În prezent, Ilie Chirtoacă este consilier juridic la Centrul de Resurse Juridice din Moldova și desfășoară activități de cercetare juridică și advocacy. De asemenea, el este implicat în monitorizarea și evaluarea mecanismelor și practicii de selecție și promovare a judecătorilor și procurorilor.
Concursul pentru selectarea a doi candidați la funcția de membru în Consiliul de Integritate din partea societății civile a fost anunțat la începutul lunii decembrie a anului trecut.
Conform Legii cu privire la Autoritatea Națională de Integritate, Consiliul de Integritate este constituit din nouă membri, dintre care câte un reprezentant desemnat de Parlament, Președintele Republicii Moldova, Guvern, Consiliul Superior al Magistraturii, Consiliul Superior al Procurorilor, Congresul Autorităților Locale din Moldova și trei reprezentanți ai societății civile, selectați de către Ministerul Justiției prin concurs, în baza unui regulament aprobat de Guvern.
Cristina Pendea