[ X ]
100 copaci de sakura vor fi oferiți Republicii Moldova
25 Octombrie

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a efectuat o vizită de lucru în orașul Tomi din prefectura Nagano a Japoniei, unul din orașele gazdă a echipei olimpice naționale pentru Jocurile Olimpice și Paraolimpice din vara anului 2020.

„În cadrul întrevederii Președintelui Republicii Moldova cu primarul de Tomi, Toshio Hanaoka, s-a discutat despre perspectivele de colaborare. Șeful statului a salutat intenția Primăriei de a oferi o donație de 100 de pomi sakura țării noastre în primăvara anului viitor pentru a marca numărătoarea inversă de 100 de zile pînă la începerea Olimpiadei, acest gest simbolizînd un pod de legătură culturală între popoarele noastre”, se menționează într-un comunicat al Președinției Republicii Moldova.

Menționăm că, orașul Tomi din prefectura Nagano s-a înregistrat la 7 august 2017 în calitate de oraș-gazdă pentru echipa Republicii Moldova la Jocurile Olimpice din vara anului 2020. La 6 octombrie 2017, Primarul de Tomi a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Primarul municipiului Cahul, în cadrul unei vizite în țara noastră. Următoarea vizită în Moldova a delegației japoneze este preconizată pentru prima jumătate a anului viitor.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților