[ X ]
(VIDEO) O casă din satul Corlăteni a luat foc în urma unei deflagraţii
6 August

O casă din satul Corlăteni, raionul Rîșcani a luat foc în această dimineaţă. Incendiul a izbucnit în jurul orei 04:00, focul fiind observat de vecini, cei care au și alertat echipele de urgență, transmite CURENTUL.

La momentul depistării incendiului, casa deja era cuprinsă de flăcări, iar la un interval de timp s-a produs o deflagrație a unei butelii de oxigen, care era depozitată într-o anexă a casei.

La intervenție au participat șapte angajați ai Detașamentului căutare-salvare numărul 2 din Bălți, iar acțiunea de stingere a durat o oră, timp în care pompierii au depistat și evacuat încă o butelie de oxigen.

Flăcările au distrus anexa casei, unde se aflau buteliile, dar și acoperișul casei, precum și bunurile materiale din 3 odăi ale locuinței.

În urma incidentului nimeni nu a avut de suferit. Inspectorii supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor urmează să stabilească circumstanțele și cauza incendiului.

Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale atenționează despre pericolul depozitării buteliilor cu gaz și oxigen în interiorul locuințelor, pentru a exclude situațiile excepționale.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Reacția SIS după reținerea unui ex-director adjunct: „Rreafirmăm angajamentul de a monitoriza atent riscurile la adresa securității naționale”
    Politică |
  2. Munteanu: Exemplul Franței arată cât de repede poate cădea un guvern dacă ignoră lecțiile îndatorării și fragmentării politice, izolându-se în bula propriei sale utopii de partid
    Politică |
  3. Ministrul Buzu și-a luat concediu neplătit pentru a face agitație electorală în favoarea PAS
    Politică |
  4. Interviu// Irina Selevestru: Statele membre ale UE convin asupra armonizării legislației în materie de insolvență. Ce pași urmează să întreprindă R. Moldova?
    Business |
  5. CEC i-a aplicat avertisment lui Ion Ceban pentru nesuspendarea din funcție de primar în perioada campaniei electorale
    Politică |
  1. Șefa statului a discutat cu comunitatea moldovenilor de la Strasbourg: „Oriunde m-aș afla, întâlnirile cu moldovenii noștri sunt pline de emoție și speranță”
    Politică |
  2. Reacția SIS după reținerea unui ex-director adjunct: „Rreafirmăm angajamentul de a monitoriza atent riscurile la adresa securității naționale”
    Politică |
  3. Ministrul Buzu și-a luat concediu neplătit pentru a face agitație electorală în favoarea PAS
    Politică |
  4. CEC i-a aplicat avertisment lui Ion Ceban pentru nesuspendarea din funcție de primar în perioada campaniei electorale
    Politică |
  5. Irina Vlah merge în judecată: Contestăm decizia absurdă a Consiliului Interinstituțional de Supraveghere privind sancțiunile impuse împotriva mea
    Politică |