Un bărbat din Cahul a fost condamnat la ani grei de închisoare pentru comiterea unui omor intenţionat săvârşit cu deosebită cruzime şi a tâlhăriei, transmite CURENTUL.
Procuratura din Ialoveni a demonstrat prin probe că, în iunie 2014, inculpatul a stopat un automobil pe traseu cu scopul de a se deplasa spre Chişinău. Ajungând în raionul Ialoveni, inculpatul a solicitat şoferului să oprească maşina.
După ce au ieşit ambii din automobil, agresorul i-a aplicat şoferului mai multe lovituri de cuţit, victima decedând pe loc. După ce a săvârşit crima, inculpatul a sustras automobilul victimei cu care s-a deplasat spre domiciliul său, fiind reţinut în aceeaşi zi de oamenii legii.
Pentru comiterea omorului intenţionat şi a tâlhăriei, inculpatul, în vârstă de 22 de ani, a fost condamnat la 24 ani de detenţie. Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a dispus încasarea de la inculpat în folosul succesorilor părţii vătămate a sumei de 50 mii lei drept prejudiciu material cauzat prin infracţiune.
Adrian Platon