Partidul Social Democrat European (PSDE) s-a întrunit sâmbătă, 6 decembrie 2025, în ședința Consiliului Politic Național. În cadrul discuțiilor, a fost analizată participarea formațiunii la alegerile parlamentare, evaluată situația politică postelectorală și trasate direcțiile strategice pentru perioada următoare.
Iurie Cazacu, secretarul general și președintele interimar al PSDE, a mulțumit membrilor Consiliului, dar și tuturor colegilor din echipele teritoriale pentru implicarea activă în campania electorală pentru parlamentare, pentru efortul depus în teren și pentru dedicarea constantă în promovarea valorilor social-democrate centrate pe oameni.
Printre prioritățile stabilite pentru perioada următoare se numără: consolidarea și extinderea echipelor teritoriale, crearea de organizații locale în localitățile unde acestea nu sunt încă prezente, fortificarea organizațiilor interne de partid, atragerea de noi membri – persoane notorii din diverse domenii, profesioniști, tineri activi civic și lideri comunitari, precum și intensificarea dialogului cu cetățenii și societatea civilă în vederea promovării politicilor sociale.
În cadrul discuțiilor, s-a vorbit și despre rolul și importanța PSDE în inițierea discuțiilor cu alte partide politice în vederea consolidării unui pol de stânga social-democrat și proeuropean.
Participanții la ședință au reafirmat unitatea și capacitatea organizațională a PSDE, menționând că partidul dispune de o echipă puternică, profesionistă și responsabilă. Totodată, social-democrații și-au reconfirmat angajamentul față de cetățeni și vor continua să muncească pentru:
• dezvoltarea economică echilibrată și investițiile în servicii publice accesibile;
• creșterea salariilor și asigurarea unui trai decent pentru fiecare familie;
• protejarea și susținerea categoriilor social-vulnerabile;
• promovarea politicilor orientate spre oameni, solidaritate și echitate socială.
PSDE va rămâne în continuare un partener de încredere pentru cetățeni și va contribui activ la construcția unui stat european prosper și echitabil, unde grija pentru oameni este prioritatea zero.