[ X ]
Poliţişti de la sud, reţinuţi pentru corupere pasivă
16 Septembrie

Doi ofiţeri de poliţie din Leova au fost reţinuţi în flagrant delict de Direcţia Generală Teritorială „Sud” a CNA şi procurorii anticorupţie. Oamenii legii sunt bănuiţi de corupere pasivă, transmite CURENTUL.

Potrivit denunţătorului, căpitanul şi locotenentul de poliţie ar fi estorcat şi primit 200 de euro pentru a nu iniţia un proces contravenţional pe faptul conducerii mijlocului de transport în stare de ebrietate.

Urmare a măsurilor speciale de investigaţie şi de urmărire penală, poliţiştii au fost reţinuţi în flagrant delict în momentul primirii celor 200 de euro. Aceştia se aflau în automobilul de serviciu şi ar fi încercat să părăsească locul infracţiunii, opunând rezistenţă ofiţerilor anticorupţie şi aruncând suma estorcată prin geamul automobilului.

Astfel, în cadrul cercetării la faţa locului, banii au fost găsiţi pe acostament, în imediata apropiere a locului comiterii infracţiunii. Totodată, alţi bani de provenienţă necunoscută (300 de dolari SUA şi circa 1000 de lei) au fost depistaţi urmare a percheziţiilor corporale.

Cei doi ofiţeri au fost reţinuţi pentru 72 de ore şi se află în izolatorul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliţie Cahul.

Pe acest caz a fost pornită o cauză penală în temeiul art. 324 alin. 2  lit. c) Cod Penal al  Republicii Moldova.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, bănuiţii riscă o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților