[ X ]
Numărul de turişti cazaţi la structurile de primire turistică colective s-a majorat
17 August

În ianuarie-iunie 2015 structurile de primire turistică colective cu funcţiuni de cazare au fost frecventate de 113,7 mii de turişti, din care 72,4 mii de turişti moldoveni (63,7% din total) şi 41,3 mii de turişti străini (36,3%). Comparativ cu ianuarie-iunie 2014 s-a majorat numărul de turişti cazaţi la structurile de primire turistică colective (+2,6%), pe seama creşterii acestuia la vile turistice, sate de vacanţă şi alte structuri de odihnă (+34,8%), pensiuni turistice şi agroturistice (+13,4%), tabere de vacanţă pentru elevi (+10,5%) şi structuri de întremare (+0,1%).  Totodată, la cămine pentru vizitatori, hoteluri şi moteluri numărul acestora s-a diminuat, respectiv cu 12,2% şi 5,1%, transmite CURENTUL cu referire la datele Biroului Naţional de Statistică, transmite CURENTUL.

În ianuarie-iunie 2015 la structurile de primire turistică colective, clasificate pe stele  s-au înregistrat 63,3 mii de turişti, sau 55,7% din numărul total de turişti cazaţi (în ianuarie-iunie 2014 – 60,1%).

Ponderi mai însemnate în numărul total de turişti străini cazaţi la structurile de primire turistică colective le-au revenit turiştilor din România (25,6%), Ucraina (15,0%), Federaţia Rusă (9,5%), Italia (4,9%), Turcia (4,8%), Germania (4,6%), Statele Unite ale Americii (3,8%), Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (2,4%), Polonia (2,2%), Franţa (2,1%), Suedia (2,0%), Bulgaria, Olanda şi Israel (cîte 1,6%), Austria (1,2%), Belarus (1,1%).

La structurile de primire turistică colective în ianuarie-iunie 2015 au fost înregistrate 590,2 mii de înnoptări, cu 7,9% mai mult comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2014. Majorarea numărului de înnoptări ale turiştilor este condiţionată de creşterea acestora la hoteluri şi moteluri (+19,4%), tabere de vacanţă pentru elevi (+8,9%) şi structuri de întremare (+6,9%). Din numărul total de înnoptări 80,1% le revine înnoptărilor turiştilor rezidenţi şi 19,9% – înnoptărilor turiştilor nerezidenţi.

Durata medie de şedere a unui turist în ianuarie-iunie 2015 a constituit 6,2 zile, din care 7,5 zile – la turiştii moldoveni şi 3,9 zile – la turiştii nerezidenţi.

În ianuarie-iunie 2015 indicele de utilizare netă al capacităţii de cazare turistică în funcţiune pe total structuri de primire turistică colective a constituit 31,3%, inclusiv la structuri de întremare – 65,3%, cămine pentru vizitatori – 57,6%, tabere de vacanţă pentru elevi – 43,9%, hoteluri şi moteluri – 18,6%, vile turistice, sate de vacanţă şi alte structuri de odihnă – 13,7%, pensiuni turistice şi agroturistice – 5,8%.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților