[ X ]
Militar al Armatei Naţionale, condamnat la închisoare
4 Martie

Procuratura militară Bălţi anunţă despre condamnarea unui militar prin contract al Armatei Naţionale pentru comiterea accidentului rutier, soldat cu decesul unui alt militar, transmite CURENTUL.

Cazul a avut loc în noiembrie 2015, când aflându-se în concediu de odihnă şi conducând automobilul personal, militarul se deplasa prin satul Alexăndreni, raionul Edineţ. Fiind în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat şi fără permis de conducere, acesta a pierdut controlul asupra volanului şi a derapat, tamponându-se într-o plită de beton. În urma accidentului rutier, pasagerul, care la fel era militar prin contract, a decedat pe loc.

În urma probatoriului prezentat de procurori, învinuitul şi-a recunoscut vina integral în comiterea infracţiunilor incriminate şi a încheiat acord de recunoaştere a vinovăţiei.

Pentru încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei rutiere, soldate cu decesul unei persoane, precum şi conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat şi fără permis de conducere, militarul a fost condamnat la 4 ani şi 6 luni închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 5 ani. Prin aceeaşi sentinţă, s-a dispus încasarea de la inculpat în folosul succesorului părţii vătămate a prejudiciului moral cauzat pin infracţiune în sumă de 20 mii lei şi stabilirea unei pensii de întreţinere lunară a copilului minor în sumă de 1627 lei.

Sentinţa este cu drept de atac.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților