Ana Mardare, aflată la mii de kilometri de casă, a acceptat să ne vorbească despre experiența americană, care o ajută să se cunoască dintr-un alt unghi de vedere și-n unele momente chiar să-i testeze limitele. Vă invit să vedeți în cadrul acestui interviu cu câtă dragoste și dor Ana Mardare vorbește despre cele două case ale sale: Moldova și America.
CURENTUL.md: În primăvara lui 2014 ai luat decizia de a pleca pentru câteva luni în vizită la verișoara ta în SUA, însă de atunci au trecut aproape 2 ani. Ce te-a determinat să rămâi pe mai mult timp acolo?

Ana Mardare: Bine, eu din start am bănuit că vizita mea va fi una de lungă durată, dar nu-mi place să-mi povestesc planurile de viață, pentru că nu știm niciodată ce ne așteaptă. Din acest motiv am lăsat lucrurile să decurgă după voia lor.

A fost simplu, am rămas din dorința de a experimenta ceva nou, de a-mi încerca norocul și de a mă transforma în cineva mai bun, deși atunci nu puneam neapărat aceste lucruri pe un raft bine aranjat. Am vrut demult să plec așa că mi-am luat valiza și am plecat.

C.: Cât de mult te-a schimbat experiența americană? Și cum e viața americană față de cea din Moldova?

A.M.: Ceea ce am trăit și trăiesc aici m-a schimbat și mă schimbă atât de mult, încât cred că o parte din mine nu mai există. Am impresia că am început să trăiesc doar din momentul în care am plecat, pentru că astfel am început să mă citesc ca om, să-mi cunosc personalitatea cu adevărat, să-mi studiez sufletul. Comoditatea de acasă uneori nu-ți permite să afli multe despre propria persoană, în timp ce într-un mediu nou ai toate șansele să faci cunoștință cu adevăratul „tu”. Procesul de emigrare a acționat asupra mea ca un drog foarte puternic ce îți întețește simțurile. Lacrimile sunt mai amare, bucuria mai adevărată, recunoștința mai sinceră, dorul mai arzător ș.a.m.d.

Am acceptat cu adevărat faptul că lucrurile nu se întâmplă exact după planul meu inițial și am încetat să mă mai smiorcăi. Nu mai lupt cu valul ci încerc să trec prin el ca să văd ce mă așteaptă de cealaltă parte.

Viața americană e complet diferită de cea de acasă și diferența începe de la cele mai mici detalii. Mâncarea, obiceiurile, regulile, distanțele, oamenii, toate sunt diferite și te impun să te adaptezi, lucru la care trebuie să mai lucrez foarte mult.

C.: Care sunt activitățile tale zilnice? Cu ce se ocupă Ana Mardare în SUA?

A.M.: Muncesc, învăț și visez cu ochii deschiși cât e ziua de lungă. Sunt destul de ocupată. Încerc să mă pun pe picioare pentru că sunt pe cont propriu acum.

C.: Am văzut că nu ai renunțat la pasiunea ta pentru pictură. Ce zic americanii despre lucrările tale? Te-ai gândit să realizezi o expoziție?

A.M.: Îmi place pictura la nebunie. S-o privesc, s-o execut, să o cercetez. E pasiunea și „locul meu fericit”. Deocamdată exersez pentru că eu școală nu am. Pictez tricouri pentru amici, fac copii pentru a exersa tehnici. Cei care văd desenele, laudă, au ceva bun de spus, dar asta nu înseamnă că aș fi gata de o expoziție.

C.: Fiind de ceva timp în America ai avut posibilitatea să interacționezi nu doar cu americani, ci și cu alte naționalități. Ce anume ai învățat de la ei?

A.M.: America e foarte pestriță și găsești de toate, fapt ce te învață în primul rând să-i accepți pe toți și să fii tolerant chiar dacă uneori nu-i înțelegi. În rest împrumut trucuri gastronomice, le analizez comportamentul și cultura. Sunt foarte multe detalii despre care am putea vorbi la nesfârșit.
Mă bucur cel mai mult că am avut ocazia să cunosc nativii americani, cei care au dreptul de a se numi americani adevărați. Acești oameni sunt exact opusul imaginii pe care America o vinde înafară. Sunt oameni simpli, timizi, fără mari ambiții, pe alocuri naivi și pasivi.

C.: Care este tabloul/imaginea moldovenilor peste ocean?

A.M.: Suntem o necunoscută pentru americani. În mare parte suntem asociați cu rușii sau românii de peste Prut. Nu mă aștept lumea să reacționeze cumva la auzul numelui Moldova. De aici din America se pare că noi nici nu existăm.

C.: Care a fost cea mai mare provocare a ta de când te afli pe tărâmul american?

A.M.: Nu pot vorbi despre una anume. Fiecare zi acum e o provocare, o luptă pentru mine. Nu-mi pot permite luxul de a mă opri nici măcar să trag aer în piept. O voi face mai târziu.

C.:  Ce orașe ai reușit să vizitezi până acum în SUA și prin ce anume te-au cucerit?

A.M.: Am vizitat statele Colorado, New Mexico, Arizona, Nevada. Câteva luni în urmă am fost pentru o noapte în Las Vegas și cred că de atunci este locul cel mai puțin plăcut de mine din câte am văzut eu aici. Mi-a părut un oraș artificial, obositor și scurgător de foarte mulți bani.
Deocamdată nimic nu a reușit să mă impresioneze mai mult decât oceanul, munții Californiei și orașele mai mici din Colorado sau New Mexico care păstrează ruinele din așezările vechi ale nativilor americani.

C.: De ce-ți este cel mai dor atunci când îți aduci aminte de Moldova? Ai regretat vreodată plecarea ta din televiziune?

A.M.: Odată cu venirea primăverii m-am pomenit cu o avalanșă de amintiri care mă tot bântuie și nu mă lasă, pentru că primăvara e anotimpul meu preferat, iar aici în California e vară continuă. Îmi este dor de casă, de locurile dragi din Chișinău, de mama și de tot ce e legat de ea. Mi-e dor de mâncarea noastră și de vizitele rudelor. Mi-e dor de ieșirile cu prietenii.
Îmi este dor de lucrul în televiziune, dar nu regret că am plecat din cea moldovenească. Îmi pare rău să o spun dar ceea ce se petrece în mass-media de acasă nu mă atrage deloc. E prea multă strălucire goală, dar de fapt fără urmă de valoare și substanță.

C.: Pe viitor unde te vezi: în Moldova sau SUA? În ce condiții ai fi dispună să revii acasă?

A.M.: Ambele îmi sunt dragi. Moldova va fi mereu casa mea. Statele Unite în schimb este locul în care vreau să mă dezvolt.

Nu am nevoie de anumite condiții ca să revin acasă. Ar fi incorect să aștept ca situația din Moldova să se îmbunătățească doar pentru ca eu să mă pot întoarce acasă. Voi reveni oricum pentru că îmi e dor de locul în care m-am născut.

C.: Ce obiective ți-ai schițat anul acesta pe plan profesional? Dar personal?

A.M.: Chiar nu vreau să-mi povestesc planurile pentru că m-aș simți neserioasă. Cum am spus și mai sus, e prea imprevizibil viitorul. Un lucru doar pot spune. Vreau în 2016 să ajung pe acasă s-o văd pe mama.

Autor: Natalia Moraru