La începutul verii, în faţa blocului de studii numărul 1 „Leonid Cobâleanschi“ a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu“ (USMF), din cartierul Malina Mică, ar urma să apară Aleea Savanţilor şi Medicilor Iluştri. Ideea îi aparţine rectorului instituţiei, Ion Ababii, transmite CURENTUL.
Busturile a 20 de personalităţi care au pus bazele medicinii moldoveneşti vor fi instalate pe o alee , care ar urma să fie inaugurată în vară, în faţa blocului de studii a Universităţii de Medicină. Busturile vor fi realizate de trei sculptori – Valerian Doicov, Ion Zderciuc şi Ion Grecu, aleşi prin concurs
Potrivit proiectului, aleea va reprezenta o înşiruire de patru boschete, cu câte un havuz în centrul fiecăruia şi câte cinci busturi amplasate radial, pe postamente de granit. Intrarea din strada Nicolae Testemiţanu va fi în formă de glorietă – un ansamblu de coloane dispuse în cerc.
Aleea va face parte dintr-un complex multifuncţional ce ar urma să se întindă pe un teritoriu de circa 4.300 de metri pătraţi. Lucrările de construcţie a blocului de menire social-culturală, de patru etaje, au început în toamna anului 2013 şi deja a fost turnat primul nivel. „Aici va fi biblioteca universitară, Muzeul de Istorie a Medicinei şi Farmaciei (care se află acum în sediul de pe bulevardul Ştefan cel Mare) şi o sală polivalentă, unde vor fi organizate congrese, conferinţe ştiinţifice şi unde se vor aduna an de an absolvenţii noştri“, precizează Didina Nistreanu, secretara ştiinţifică a Senatului universitar.
Proiectul este finanţat în totalitate de către o companie de construcţii, cu care universitatea are un contract investiţional. „Noi le-am oferit terenul pe care sunt ridicate mai multe blocuri locative şi am cerut în schimb amenajarea acestor spaţii“, afirmă Valentina Şpac, şefa Serviciului de administrare a patrimoniului USMF.
Elena Mocreac