Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a semnat marți, 5 mai, un Regulament comun cu Inspectoratul General al Poliției, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat și Inspectoratul de Stat al Muncii, privind lucrul echipelor multidisciplinare, transmite CURENTUL.
Acest Regulament a fost elaborat de către Grupul interdepartamental, în scopul realizării obiectivului nr. 5 „Intensificarea controlului în scopul depistării evaziunilor şi contracarării fenomenului „muncii la negru” din Planul de acţiuni privind minimizarea practicii de achitare a salariilor „în plic” şi „muncii la negru”, aprobat printr-o Hotărâre de Guvern.
Petru Chiriac, vicepreședintele CNSM, a menționat că aceste echipe multidisciplinare vor identifica contribuabilii care practică achitarea salariilor „în plic” şi „munca la negru”.
”Din cauza economiei neformale se pierd miliarde de lei din bugetul de stat, care ar putea fi utilizați la majorarea salariilor sau a pensiilor. CNSM salută această inițiativă și speră că datorită acestor echipe multidisciplinare, care vor fi în fiecare raion din țară, vom reuși să diminuăm fenomenul ”muncii la negru” și achitarea salariilor ”în plic”, a accentuat Chiriac.
Șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Gheorghe Cavcaliuc, a explicat că acest Regulament prevede verificarea, depistarea şi sancţionarea eventuală a cazurilor de achitare a salariilor „în plic” şi „muncii la negru”.
”La identificarea agenţilor economici care practică achitarea salariilor “în plic” şi „munca la negru”, membrii echipelor multidisciplinare se vor ghida de principalii indicatori – riscuri: disponibilitatea de numerar, desfăşurarea muncii în sectoarele tradiţionale (agricultură, construcţii, servicii, comerţ etc.), înregistrarea frecventă a împrumuturilor de mijloace băneşti, cifra de afaceri semnificativă în raport cu fondul de salarizare”, a precizat Cavcaliuc.
Dumitru Stavilă, directorul Inspectoratului de Stat al Muncii, a spus că în anul 2012 au mai fost formate echipe de acest gen, însă au activat doar 4 luni. ”Noi am întâmpinat dificultăți în realizarea combaterii acestui fenomen negativ. Însă vreau să vă asigur că vom depune efort maxim ca să luăm la control toate cazurile de achitare a salariilor ”în plic”, care conduc la o concurență neloială”, a specificat Stavilă.
La rândul său, Ion Prisăcaru, șeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, a subliniat că se vor organiza diverse seminare la întreprinderi pentru a explica impactul negativ al fenomenului privind achitarea salariilor „în plic” şi „munca la negru” întru conştientizarea de către salariaţi a efectelor fenomenelor date asupra sa şi asupra societăţii.
Reprezentanţii CNSM vor participa la acţiunile de control doar la întreprinderile la care salariaţii sunt membri de sindicat.
Adrian Platon