[ X ]
Directorul unui gimnaziu din Drochia, reţinut pentru trafic de influenţă
17 August

Directorul unui gimnaziu din oraşul Drochia este cercetat penal pentru corupţie. Bărbatul a fost reţinut de către ofiţerii DGT „Nord” a CNA şi procurorii anticorupţie fiind bănuit de trafic de influenţă, transmite CURENTUL.

În fapt, potrivit denunţătorului, directorul ar fi pretins de la el bani în sumă de 900 de Euro şi 500 de lei pentru perfectarea  diplomei de bacalaureat, susţinând că ar avea influenţă asupra persoanelor publice din cadrul Ministerului Educaţiei în vedereaintroducerii datelor diplomei pentru autentificare în Sistemul informaţional de verificare a actelor de studii.

În rezultatul acţiunilor de urmărire penală şi măsurilor speciale de investigaţie, suspectul a fost prins în flagrant delict cu puţin timp în urmă. Reţinerea avut loc imediat după primirea banilor extorcaţi.

Bărbatul a fost recunoscut în calitate de bănuit şi reţinut pentru 72 de ore.

O cauză penală a fost pornită pe acest caz. Dacă va fi găsit vinovat, directorul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 2 la 6 ani sau amendă în mărime de la 3000 la 4000 unităţi convenţionale.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților