A luat sfîrșit ultimul Campionat al Cadrelor didactice ediția 2014 organizat de FSUM și Sindicatul Educației și Științei, campionatul la mini-fotbal, la care au participat 7 instituții de învățămînt superior din R. Moldova, transmite Curentul.md.
Campioni au devenit profesorii de la Academia ”Ștefan cel Mare” a MAI care în finală au surclasat cu un scor categoric 4:1 pe preofesorii de la USEFS.
Pentru locul 3 au luptat Medicii de la Universitatea de Medicină și Farmacie ”N.Testemițanu” și profesorii de la ULIM. Mai puternici au fost profesorii de la Universitatea Liberă Internațională din Moldova învingînd cu scorul de 4:1.
În incinta sălii festive a Universității Tehnice a Moldovei, la 6 martie, va avea loc ceremonia de premiere a învingătorilor celor 7 Campionate a Cadrelor didactice 2014.
Elena Mocreac