Lansarea cărții în limba engleză “Canoe! Canoe! Canoe! The Olympic quest of Nicolae Juravschi and his companions” a avut loc pe data de 4 august într-o librărie din Penarth, Marea Britanie. Este semnată de Christian Thau și Ion Popescu-Negruță, transmite CURENTUL.
Cartea prezintă un volum documentar, generos ilustrat, al vieții și carierei sportive a dublului campion olimpic Nicolae Juravschi și este compilată cu ajutorul interviurilor luate martorilor oculari, inclusiv protagonistului narațiunii, dar și colegilor, antrenorior și prietenilor săi.
Autorul Christian Thau, stabilit în Penarth, a subliniat că „volumul este rezultatul unei munci de echipă fructuoase, implicând redactori, corectori și translatori în trei limbi: rusă, română și engleză și prezintă o poveste neobișnuită care ne-a oferit o călătorie plină de surprize într-o lume populată de personaje fabuloase, motivate mai ales de dorința perfecționistă de a învinge, decât de orice recompensă pecuniară. Unul din aspectele cele mai interesante al acestui proiect este perspectiva pe care o oferă asupra unei perioade de mari frământări politice în fosta Uniune Sovietică, care a dus în cele din urmă la dezmembrarea țării, precum și la impactul pe care l-a avut aceasta asupra sportivilor de elită. Povestea fascinantă a apariției dublului campion Victor Reneiski și Nicolae Juravschi pe scena olimpică la Seoul, în 1988 este dezvăluită pentru prima oară, la fel ca și enigma echipajului invincibil de Canoe Patru format din Victor Reneiski, Nicolae Juravschi, Yurii Gurin și Valery Veshko, obligați să se retragă din activitate de evenimente politice dramatice.”
Lansarea cărții coincide cu aniversarea de 20 de ani de la cucerirea medaliei de argint la Jocurile Olimpice de la Atlanta 1996 de către dublul campion Victor Reneiski și Nicolae Juravschi.
Ediția bilingvă englezo – română a cărții “Canoe! Canoe! Canoe! Odiseea Olimpică a lui Nicolae Juravschi și a partenerilor săi” va fi lansată în curând în Republica Moldova.
Apariția recentă a acestei cărți este un cadou frumos oferit domnului Nicolae Juravschi, care astăzi 8 august își sărbătorește ziua de naștere. Cu această ocazie îi urăm sănătate, noroc și realizări frumoase. Succese și sportivilor moldoveni la Rio.
Adrian Platon