Sportivii moldoveni Ivan Zamfirov şi Mihail Bradu au cucerit cîte o medalie de bronz la Campionatul European de lupte rezervat tineret, care s-a desfăşurat în perioada 14 – 20 iunie în oraşul Katowice, Polonia, transmite CURENTUL.
Ivan Zamfirov (categoria 50 kg) a cucerit medalia de argint la lupte libere, după ce i-a învins în calificări pe germanul Viktor Lyzen, în sferturi de finală pe georgianul Aleksandre Kiladze, în semifinală pe turcul Emre Demircan şi a cedat în finală în faţa rusului Abdulgav Shakhbanov.
Mihail Bradu (categoria 74 kg) a cucerit medalia de argint la lupte greco-romane, marcând victorie în calificări în faţa slovacului Jusuf Ahmeti, în optimi de finală în faţa rusului Ali Bobotaev, învingîndu-l în sferturi de finală pe polonezul Dawid Klimek, în semifinală pe germanul Hannes Wagner şi cedînd în finală în faţa georgianului Gela Bolkvadze.
De asemenea, sportivul Daniel Cataraga (categoria 66 kg) a obţinut locul cinci la lupte greco-romane, calificîndu-se în prima etapă în faţa italianului Riccardo Abbrescia, învingîndu-l în optimi de finală pe elveţianul Nicolas Christen, în sferturi de finală pe Tero Halmesmaki din Finlanda şi pierzînd în semifinală în faţa rusului Aleksei Tadykin.
Igor Chichioi (categoria 55 kg) a obţinut locul cinci la lupte libere, fiind învins în pătrimi de finală de Baris Kaya din Turcia.
Curentul.md precizează că Republica Moldova a fost reprezentată la Campionatul European de lupte rezervat tineret de 7 sportivi.
Adrian Platon