[ X ]
Ion Caras: Avem şanse mari să ne calificăm la preliminariile Campionatului European
4 Februarie
foto: vocea.md

Echipa naţională de fotbal devine pe zi ce trece tot mai puternică şi are şanse mari să se califice la preliminariile Campionatului European. Declaraţia a fost făcută de antrenorul selecţionatei Moldovei, în cadrul unui interviu pentru CURENTUL.

„Orice meci de la echipa națională este mereu pozitiv, în orice joc descoperi cîte ceva. Cu cît mai mult joci, cu atît e mai bine, atît pentru jucători, cît și pentru antrenori. Este o șansă mare să ne calificăm la preliminariile Campionatului European, deoarece echipa devine pe zi ce trece mai puternică”, a menţionat Caras.

În cadrul aceluiaşi interviu, antrenorul echipei naţionale a spus că amicalele din Emirate au scos la iveală problemele cu care se confruntă jucătorii echipei naționale, dar şi a descoperit noi jucători. „Aceste meciuri amicale au fost foarte utile, deoarece s-au observat acum greșelile, și nu la meciurile oficiale”, a punctat selecţionerul.

Ion Caras a mai adăugat că mizează absolut pe toți jucătorii și pe cei care sînt în apropierea selecționatei naționale. „Preliminariile europene durează doi ani de zile, în această perioadă poate chiar și un jucător bun să scadă din potențial, iar unul tînăr să marcheze și să fie observat”, a conchis antrenorul echipei naţionale.

Interviul integral îl puteţi citi AICI.

Adrian Platon 

Inapoi la arhiva noutaților