[ X ]
(INTERVIU) Ion Caras: Echipa naţională are potenţial, însă trebuie de lucrat şi antrenat mai mult
3 Februarie
foto: sandugrecu.blogspot.com

Antrenorul echipei naționale de fotbal a Moldovei, Ion Caras a acordat un interviu portalului CURENTUL în care a vorbit despre cantonamentul pe care echipa națională l-a avut recent în Emiratele Arabe Unite, a spus pe care dintre jucătorii echipei mizează cel mai mult, ce meciuri amicale sînt programate pentru perioada următoare, dar și multe altele.

C: Dle. Caras, cum apreciați cantonamentul pe care echipa națională l-a avut recent în Emiratele Arabe Unite?

I.C.: A fost un cantonament foarte util și pentru mine ca antrenor, și pentru jucători, dar mai puțin util a fost pentru admiratori care așteptau rezultate. Desigur, noi am dorit să avem tot lotul la acest cantonament, dar nu s-a reușit, deoarece aceste trei meciuri nu au fost programate. Data meciurilor respective a fost convenită între conducerea federației cu permisiunea federațiilor internaționale. Noi nu am reușit să convocăm tot lotul nostru, dar pînă la urmă am acceptat. Erau programate două meciuri, dar, totodată, a apărut propunerea de a juca şi cu Suedia. Din start am conștientizat că ne creăm singuri nouă astfel de situație, dar noi niciodată nu am avut meciuri amicale cu astfel de echipe cu rating mare ca Suedia, Norvegia – greu ne găseam adversari. Pînă la urmă noi am jucat, rezultatul deja îl cunoștem. Recunoaștem că ei au o selecție mult mai bună, pot înlocui mai bine titularii care lipsesc. În aceste trei jocuri amicale au fost multe greșeli tehnice, dar explicabile – jucătorii au avut doar zece zile de pregătire şi asta e foarte puțin. Aceste meciuri amicale au fost foarte utile, deoarece s-au observat acum greșelile, și nu la meciurile oficiale.

C: Ce nu ajunge echipei naționale pentru a fi în formă maximă și a înregistra performanțe?

I.C.: Ca echipa națională să înregistreze rezultate bune, în primul rînd trebuie să avem lotul complet. Se simte că echipa nu prea are încredere în forțele proprii. Am pierdut în fața echipelor cu care am jucat din cauza indisciplinei de joc, lipsei de inspirație şi de dăruire. Se observă că echipa națională are potențial, însă trebuie de lucrat și antrenat mai mult.

C: Anul trecut, echipa a jucat foarte bine, reușind să bată chiar selecționata statului Muntenegru. Prin ce se explică că acum cîteva luni naționala Moldovei juca atît de bine, dar a început anul mai modest?

I.C.: Jucătorii au început anul nu prea bine pregătiți, fiind după vacanță. La fel depinde și de jucător, unul e mai profesionist, făcînd unele exerciții și în timpul vacanței, alții mai mult se odihnesc și mai greu revin în formă. Fotbaliștii trebuie să uite de fotbal, dar nu și de mișcare. De asta și sînt rezultate mai bune pentru ei, și mai puțin bune pentru noi.

C: Ce meciuri amicale aveți programate pentru perioada imediat următoate?

I.C.: Pe 5 martie avem meci cu Andora, programat de FIFA, la nivel de națională. Desigur, vom mai juca două meciuri pînă în toamnă. La moment, federația se ocupă de adversarii noștri, deoarece pe 23 februarie este tragerea la sorți pentru preliminariile europene. Echipele care se pregătesc pentru finala campionatului mondial din Brazilia, pot să facă niște cantonamente chiar și pe continentul american, la fel și în Europa. În această perioadă se pregătesc, jucînd meciuri amicale și e posibil să ne solicite careva din echipele care au nimerit la turneul final. Sper să avem șansa să jucăm.

C: Pe cine dintre jucători echipei naționale mizați cel mai mult?

I.C.: Mizez absolut pe toți jucătorii și pe cei care sînt în apropierea selecționatei naționale. Preliminările europene durează doi ani de zile, în această perioadă poate chiar și un jucător bun să scadă din potențial, iar unul tînăr să marcheze și să fie observat. Numărul echipelor la turneul final se mărește, deja vor fi 24 în loc de 16 și atunci este o șansă pentru fiecare să se claseze pe un loc de frunte. Sînt echipe cu care nu am jucat și am vrea să jucăm.

C: Cînd credeți că Moldova are șanse să se califice la un campionat european sau mondial de fotbal?

I.C.: Eu sînt o fire optimistă și cred că acum este momentul. Să nu fi acceptat amicalele din Emirate, nu era să descoperim problemele cu care se confruntă jucătorii echipei naționale. La fel, am descoperit noi jucători. Orice meci de la echipa națională este mereu pozitiv, în orice joc descoperi cîte ceva. Cu cît mai mult joci, cu atît e mai bine, atît pentru jucători, cît și pentru antrenori. Este o șansă mare să ne calificăm la preliminariile Campionatului European, deoarece echipa devine pe zi ce trece mai puternică.

Elena Mocreac

Inapoi la arhiva noutaților