Turneul caritabil Ladie’s Charity Tennis Cup 2014 a fost vizitat de către oaspetele de onoare – Liliana Palihovici, vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova.
Liliana Palihovici a jucat un meci amical cu Președintele Federației de Tenis din Moldova, Marina Tauber.
Pe terenul de tenis, jucătoarele au dat dovadă de perseverență, forță și aptitudini sportive înalte, în sportul tenis de câmp care are tendința de a se remarca ca un gen de sport activ, interactiv, dar și foarte elegant.
Meciul s-a disputat într-o atmosferă plăcută și prietenească, reflectând intențiile de a încuraja practicarea sportului de către femei și promovarea unui stil de viață sănătos.
Mai mult decât atât, Liliana Palihovici a încurajat inițiativa celor două Asociații Obștești “Suflet Generos” și Federația de Tenis din RM, care au organizat turneul caritabil “Ladie’s Charity Tennis Cup”, menit să colecteze fonduri ce urmează a fi folosite pentru a acorda ajutor Spitalului Municipal pentru Copii “V. Ignatenko”.