[ X ]
El va fi alături de Zimbru pînă în septembrie 2015
12 August

Antrenorul principal al clubului Zimbru, Oleg Kubarev, a prelungit actualul contract de muncă cu gruparea din strada Butucului pînă în luna septembrie 2015. Anunţul a fost făcut de însuşi specialistul belorus, transmite Moldfootball.com.

Înţelgerea precedentă dintre Zimbru şi Kubarev a fost semnată în septembrie 2013 şi urma să expire peste o lună.

În perioada activităţii lui Kubarev la Zimbru, clubul a reuşit să cîştige Cupa Moldovei după o pauză de 7 ani, obţinînd şi calificarea în Cupele Europene, după care a cucerit pentru prima dată în istorie Supercupa ţării.

Succesele galben-verzilor însă nu s-au încheiat aici: sub conducerea belorusului chişinăuienii au trecut de toate cele trei etape preliminare ale Ligii Europei, calificîndu-se în play off, învingînd în calea sa astfel de grupări precum Shkendija (Macedonia), ŢSKA Sofia (Bulgaria) şi Grödig (Austria).

Inapoi la arhiva noutaților