Vladimir Voronin, președintele PCRM, a prezentat astăzi, public, cererile de demisie depuse de către colegii săi, Iurie Muntean, Grigore Petrenco și Mark Tkaciuk, după ce unii au negat că ar fi depus cereri de demisie, susținînd că au fost destituiți abuziv, transmite Curentul.md
Voronin susține că toți trei și-au dat demisia din cadrul organelor de conducere a partidului, dar au rămas membri de partid.
Cu privire la cele declarate pînă acum de către foștii fruntași ai PCRM, liderul partidului spune că fiecare are dreptul la opinie, însă opiniile celor trei sunt diferite.
„Noi i-am crescut și îmi pare rău că au ieșit cu așa demersuri. Ei nu au dreptul să fie supărați, deoarece au depus cereri. Nimeni nu trebuie să ne șantajeze. Șantajele sunt suspicioase cînd începe campania electorală”, a declarat Voronin.
Curentul.md amintește că, la începutul lunii iunie curent, Iurie Muntean, Grigore Petrenco și Mark Tkaciuk au fost destituiți din organele de conducere ale partidului. Tkaciuk a susținut ulterior o conferință de presă în cadrul căreia a anunțat că este împotriva deciziei Plenarei Comitetului Central al Partidului.
La fel, deputatul Grigore Petrenco a susținut recent o conferință de presă la care a cerut înlocuirea lui Voronin de la conducerea partidului și alegerea liderului nou, care să cîștige alegerile din toamnă.
Diana Cebotari