Deputaţii au votat astăzi în ambele lecturi modificarea legii privind administraţia publică locală. Potrivit autorului proiectului de lege, preşedintele fracţiunii PLDM, Vlad Filat, acesta a fost elaborat în scopul evitării unor situaţii confuze ce ţin de constituirea şi funcţionarea unor noi autorităţi ale administraţiei publice locale ale municipiului Chişinău, transmite CURENTUL.
Conform variantei anterioare a legii respective, începînd cu data alegerile locale generale din anul 2015 urmau să fie instituite „consilii sectoriale” şi „primării sectoriale” în sectoarele municipiului Chişinău. După adoptarea proiectului de lege, acest lucru urmează să se întîmple în 2019.
„Instituirea noilor subdiviziuni teritoriale în municipiul Chişinău din data alegerilor locale generale din anul 2015 va genera dificultăţi la nivel de funcţionare a autorităţilor a autorităţilor create. Cadrul legislativ în vigoare nu prevede competenţe pentru aceste structuri şi nici raporturi între autorităţile municipale existente cu cele nou create”, a declarat Filat.
De asemenea, deputatul susţine că legea privind finanţele publice locale nu conţine nici o menţiune referitoare la resursele financiare ale sectoarelor, singurul destinatar al acestor venituri fiind bugetul municipal Chişinău.
„Întru evitarea unor divergenţe şi neclarităţi, în vederea elaborării mecanismelor necesare, inexistente la moment, considerăm iminent necesară modificarea articolelor propuse în acest proiect”, a conchis Vlad Filat.
Adrian Platon