[ X ]
Parlamentar european: În situaţia cînd Rusia îşi închide graniţele, UE îşi deschide uşile
25 Iulie

În situaţia cînd Federaţia Rusă îşi închide graniţele şi creează probleme economice, Europa doreşte să fie de ajutor şi îşi deschide uşile pentru Moldova. O declaraţie în acest sens a făcut preşedintele grupului Partidului Popular European (PPE) în Parlamentul European, Manfred Weber, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută împreună cu preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, transmite CURENTUL.

„PPE este cel mai puternic partid european, sîntem cei care am cîştigat alegerile la acest nivel. Vizita în Republica Moldova este prima. Acest lucru vrea să demonstreze că sîntem prietenii Dvs. şi vă susţinem”, a declarat Manfred Weber.

Parlamentarul european a mai menţionat că o sarcină primordială a PPE este ratificarea cît mai rapidă a Acordului de Asociere între RM şi EU. „Noi vom depune eforturi pentru grăbirea acestei proceduri. Prin aceasta noi vrem să demonstrăm că PPE este în spatele RM, susţine ţara”, a adăugat Weber.

Totodată, Manfred Weber s-a referit şi la declaraţia Preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Junker privind posibilitatea de extindere a UE. “Preşedintele CE s-a referit la posibilitatea practică ca o ţară să adere la UE în următorii 5 ani. A spus foarte clar că se doreşte continuarea activităţilor în acest domeniu. S-a spus despre deschiderea noastră pentru RM şi acest lucru se va vedea din Acordul de Asociere”, a explicat parlamentarul european.

În context, liderul PLDM a venit cu o precizare. “Obiectivul nostru, care după alegeri va deveni unul de ţară, este aderarea RM la UE în anul 2020. Avem 6 ani pînă la acea perioadă de timp”, a conchis Vlad Filat.

Adrian Platon 

Inapoi la arhiva noutaților