Ion Prisăcaru, șeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat (IFPS), a făcut un gest impresionant vineri seara, în cadrul lansării culegerii de poezii ”Ferestre stinse de îngeri” a Președintelui Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu.
După cum relatează tribuna.md, Ion Prisăcaru a achiziționat 200 de cărți, menționînd că le va transmite bibliotecilor din două raioane – Cahul și Dondușeni. Potrivit spuselor sale, astfel cititorii din aceste raioane vor avea acces mai ușor la poezii de calitate scrise de un poet de calibru cum este Arcadie Suceveanu.
Ion Prisăcaru a recunoscut că este un împătimit al scrisului și că-i place mult să citească. El și-a exprimat speranța că gestul său va fi urmat și de alți iubitori de literatură și astfel va fi pusă o bună tradiție, de rezultatele căreia vor beneficia atît scriitorii, cît și cititorii.
Arcadie Suceveanu s-a declarat plăcut surprins de gestul șefului IFPS și a menționat că acesta ar putea fi un bun exemplu pentru toți cei care iubesc literatura și își doresc ca ea să aibă un viitor frumos.
Culegerea de poezii ”Ferestre stinse de îngeri” Arcadie Suceveanu a dedicat-o mamei sale, Catrina, care a trecut în neființă în 2012.
Andriana Cheptine