[ X ]
Filat îndeamnă liberalii să-l voteze pe Leancă. Iată reacția lui Ghimpu!
29 Ianuarie

Republica Moldova se află într-o situație politică dificilă. Pentru a nu aprofunda această criză, am decis să constituim, împreună cu Partidul Democrat, Alianța Politică pentru o Moldovă Europeană. Nu a fost un pas ușor, a fost o decizie imperativă. Declaraţia îi aparţine liderului Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, transmite CURENTUL.

„Suntem în fața unui exercițiu de maximă responsabilitate: instituirea unui guvern pro-european. Partidul Liberal are șansa istorică să demonstreze că nu funcțiile, nu pîrghiile sunt valorile care îl reprezintă. Astăzi, președintele PL Mihai Ghimpu are șansa să contribuie la continuarea parcursului European. Și de PL depinde dacă vom avea un guvern pro-european condus de Iurie Leancă, sau vom împinge țara în alegeri anticipate. Acum este momentul ca Partidul Liberal să-și demonstreze atașamentul sincer față de valorile asumate”, a spus Filat.

Mai mult, acesta a făcut un apel la Partidul Liberal să voteze pentru guvernul APME, asigurând astfel continuitatea parcursului european al Republicii Moldova.

„Votul Partidului Liberal pentru guvernul APME va crea premisele necesare pentru o colaborare eficientă cu Partidul Liberal în vederea realizării obiectivelor comune de europenizare a Republicii Moldova”, a adăugat liberal-democratul.

Reacţia liderului PL, Mihai Ghimpu, nu s-a lăsat mult aşteptată. „Liberali, aliniere! Am primit ordin de la brigadirul „Pro-european” al ultimului colhoz din RM. Să trăiți, tovarășe brigadir!”, a scris Ghimpu într-o postare pe facebook.

CURENTUL.md precizează: Ieri, 28 ianuarie 2015, preşedintele RM, Nicolae Timofti, l-a desemnat, prin decret prezidenţia, pe Iurie Leancă drept candidat la funcţia de prim-ministru. Acesta din urmă are 15 zile pentru a obţine vot de încredere din partea Parlamentului.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Ion Sula, despre Programul „Europa este aproape”: O rețetă clasică de șantaj electoral mascat: „Votează-ne acum și primești banii după”
    Politică |
  2. VIDEO// PSRM - protest la MAE: Ei vor iar să organizeze secții de votare în străinătate, să organizeze oamenii, pentru ca PAS să ia din nou majoritate parlamentară
    Politică |
  3. „Cetățenii se tem că votul lor va fi furat”. Partidul Republican „Inima Moldovei” - cu un apel către partidele de opoziţie cu şanse de a trece în Parlament
    Politică |
  4. 9 ani de la intrarea în vigoare a Acordului de Asociere UE – Moldova: mai multe oportunități și comerț facilitat
    Politică |
  5. Marcel Dumbravan, câștigător al concursului pentru funcția de procuror șef anticorupție, a promovat evaluarea externă de integritate
    Politică |
  1. Andrei Năstase: Avem nevoie de un Parlament format din oameni aleși pe merit, cu voturi nominale
    Politică |
  2. Administrația de Stat a Drumurilor a fost reorganizată și transformată în Societatea pe Acțiuni „Administrația Națională a Drumurilor” (AND)
    Business |
  3. Renato Usatîi: Pensionarii și persoanele cu dizabilități trebuie să aibă dreptul de a face comerț în baza patentei gratuite
    Politică |
  4. „Cetățenii se tem că votul lor va fi furat”. Partidul Republican „Inima Moldovei” - cu un apel către partidele de opoziţie cu şanse de a trece în Parlament
    Politică |
  5. 9 ani de la intrarea în vigoare a Acordului de Asociere UE – Moldova: mai multe oportunități și comerț facilitat
    Politică |