foto: igorvieru.htmlplanet.com

În scurt timp vom face doi ani de la alegerea lui Nicolae Timofti în funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova şi, avînd încă minimum doi ani înainte, politicienii îşi caută de treburile lor, făcîndu-se a uita de faptul că una dintre cele mai grave probleme a Republicii Moldova rămîne nesoluţionată. Este vorba despre procedura de alegere a Preşedintelui ţării, problemă care, nefiind soluţionată acum, va da mari bătăi de cap politicienilor în scurt timp.

Astăzi, practic toată clasa politică autohtonă este preocupată de pregătirea de alegerile parlamentare ordinare, care urmează să aibă loc la finele anului curent. E o problemă foarte importantă, deoarece de rezultatele alegerilor depinde decisiv vectorul de dezvoltare al ţării în următorii ani. Dar toate eforturile depuse de politicieni în vederea pregătirii de alegeri se pot dovedi în van. Aceasta pentru că noul Parlament ar putea să aibă un mandat de doar doi ani, după care ţara din nou va intra în alegeri parlamentare anticipate. Sondajele de opinie arată că, la moment, în Republica Moldova nu există o formaţiunea politică care ar fi în stare de sine stătător să acumuleze suficiente mandate pentru alegerea viitorului Preşedinte. Despre capacitatea partidelor de a colabora în această problemă nu are sens să vorbim, căci exemplele pe care le-am avut constant de la 2005 încoace spun totul. Prin urmare, la începutul anului 2016, cînd va avea mai puţin de doi ani de mandat, Parlamentul ce va fi ales la finele anului curent, va intra din nou în criză politică, care ar putea compromite pentru mult timp stabilitatea necesară dezvoltării Republicii Moldova. De aceea, dacă doresc evitarea unui asemenea scenariu, de rînd cu pregătirea către campania electorală, partidele trebuie să caute o soluţie şi pentru alegerea viitorului Preşedinte.

La moment, astfel de soluţii pot fi doar trei. Prima ar prevedea revizuirea Constituţiei în Parlament şi stabilirea unei norme noi, potrivit căreia Preşedintele, fiind exponentul noii majorităţi parlamentare, poate fi ales cu majoritate simplă. Asemenea discuţii au mai fost în ultimii ani, unii deputaţi şi unele partide afirmînd că, de vreme ce alţi doi exponenţi ai majorităţii parlamentare – Speakerul şi Premierul, se aleg cu majoritate simplă, aceeaşi procedură ar putea fi aplicată şi în cazul Preşedintelui. Însă, chiar şi o analiză sumară a situaţiei politice din ţară, arată că această idee are prea puţine şanse de reuşită. Aceasta pentru că, potrivit sondajelor, la moment comuniştii şi cele trei partide democratice care ar accede în Parlament în rezultatul următoarelor alegeri sînt cam la egalitate. Adică, nefiind clar cine ar putea ieşi învingător, nici una dintre tabere nu ar risca să dea un as atît de important cum este alegerea Preşedintelui în mîinile oponenţilor.

Cea de-a doua posibilitatea de asemenea ar viza modificarea Constituţiei în Parlament numai că de această dată ar fi vorba de revenirea la alegerea Preşedintelui de către întreg poporul. Respectiva variantă este mai realistă decît prima şi ar putea fi atractivă chiar şi pentru comunişti. Anterior, ei se pronunţau împotriva acestei formule, deoarece liderul lor, Vladimir Voronin, nu putea candida în alegeri directe, pentru că deţinuse pînă la acel moment două mandate de preşedinte consecutiv. Acum, după preşedinţia lui Nicolae Timofti, mîinile lui Vladimir Voronin sînt dezlegate, cu atît mai mult că şi rating-ul formaţiunii sale a crescut uşor în ultima perioadă. Doar două probleme ar putea să-i determine pe comunişti să se abţină de la un vot în comun cu celelalte partide parlamentare în această problemă: 1) Vîrsta lui Vladimir Voronin şi capacitatea lui de a mai face faţă încă unei campanii naţionale; 2) faptul că PCRM va avea unele probleme în a le explica membrilor lor de ce din 2000 şi pînă în prezent au fost pentru o modalitate de alegere a Preşedintelui, iar acum şi-au schimbat opinia. Dacă se vor decide la un asemenea pas, comuniştii vor trebui să se înarmeze cu argumente extrem de serioase.

A treia variantă, cea mai posibilă, ar fi organizarea unui referendum constituţional. De la precedenta tentativă, cea din septembrie 2010, au trecut deja mai bine de doi ani (termenul obligatoriu prevăzut de legislaţie în acest sens) şi partidele politice au mîinile dezlegate pentru a merge din nou în faţa alegătorilor. Acest referendum poate fi organizat atît pînă la alegerile parlamentare din anul curent, cît şi în 2015, cînd deja se va cunoaşte şi conjunctura noului Parlament, dar şi preferinţele exacte ale alegătorilor. Însă, în 2015 va apărea alt moment – alegerile locale generale. Amestecînd două subiecte electorale atît de importante, politicienii riscă să dezorienteze alegătorii.

La moment este clar că, indiferent de alte scopuri pe care le au, politicienii trebuie să se gîndească şi la soluţionarea acestei probleme. În caz contrar, acea mină cu efect întîrziat pe care stă întreaga clasă politică va detona în cel mai nepotrivit moment, iar efectele pot fi dezastruoase.

Dumitru Spătaru