[ X ]
Expert, despre limitarea activității partidelor în campanie electorală: În UE nu există așa măsuri restrictive
10 Octombrie
Analistul politic Cornel Ciurea a studiat legislația europeană în privința limitării activității partidelor în campanie electorală și a constatat că în statele europene, nemijlocit Germania, Franța, Spania, România, nu au fost excluse partide din cursa electorală pe motiv că s-ar presupune că formațiunile au încălcat anumite prevederi. De altfel, limitarea temporară a activității partidelor nu este prezentă în legislația statelor europene și nu se aplică.
În comentariul publicat pe www.politcs.md, Ciurea spune că, în timp ce în democrațiile europene limitarea activității unui partid politic în timpul campaniei electorale este permisă legal doar în cazuri excepționale – cum ar fi legături cu terorismul, incitare la violență sau amenințări grave la adresa ordinii democratice – și trebuie să respecte criterii stricte de legalitate, necesitate și proporționalitate, în Republica Moldova această măsură a fost aplicată de mai multe ori în ultimele luni, invocând motive de presupusă finanțare ilegală, în baza unei cereri a Ministerului Justiției și deciziei instanței.
„Mai mult, prin modificarea articolului 21 din Legea nr. 294/2007 privind partidele politice, la 14 iunie 2025, cu doar 3 luni înainte de scrutinul parlamentar – contrar recomandărilor Comisiei de la Veneția (care stipulează că modificările legislative cu impact electoral nu trebuie adoptate cu mai puțin de un an înainte de alegeri), s-a introdus posibilitatea limitării activității unui partid inclusiv în campanie electorală, ceea ce anterior era interzis. Astfel, limitarea activității și excluderea partidelor în timpul campaniei electorale și chiar în ajunul scrutinului din 28 septembrie 2025 a stârnit îngrijorări potrivit Misiunii Internaționale de Observare a Alegerilor Parlamentare a Rețelei Europene a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor (ENEMO) ”, spune expertul.
Ciurea a studiat în detaliu legislația europeană și a constatat că, limitarea activității unui partid politic este posibilă doar în cazuri grave, când formațiunea încalcă valorile fundamentale – democrație, stat de drept, drepturile omului.
„Carta Drepturilor Fundamentale, care este aplicată statelor membre ale UE și este un reper internațional în evaluarea proporționalității restricțiilor politice, garantează libertatea de asociere, dar permite restricții în cazuri justificate și proporționale. Pentru cazurile de finanțare ilegală, sancțiunile sunt în general administrative (amenzi, suspendarea fondurilor de la bugetul de stat etc.).„Ghidul privind reglementarea partidelor politice”, elaborat de Comisia de la Veneția împreună cu OSCE/ODIHR în 2010, care stabilește standarde internaționale pentru reglementarea partidelor politice, inclusiv în privința sancțiunilor aplicabile pentru finanțare ilegală, prevede că „sancțiunile pentru nereguli financiare trebuie să fie proporționale și să nu afecteze în mod disproporționat funcționarea democratică a partidelor”, dar și că „dizolvarea sau suspendarea unui partid politic nu ar trebui utilizată ca sancțiune pentru nereguli administrative sau financiare, decât dacă acestea sunt parte a unui comportament sistematic care amenință ordinea democratică”. Această poziție este susținută și de jurisprudența CEDO, articolul 11”, spune Ciurea.
Mai mult, analistul afirmă că, în statele europene se atestă unele cazuri privind excluderea partidelor în campanie sau dizolvarea lor, dar doar în cazuri grave, precum extremism, violență sau amenințări la adresa ordinii democratice, iar limitarea temporară a activității partidelor nu este prezentă în legislația statelor europene și nu se aplică.
Ciurea aduce drept exemplu experiența Germaniei, Franței, Spaniei și României, țări care au recurs la diferite sancțiuni, dar nu au limitat activitatea partidelor pentru presupuse finanțări ilegale: „În România, activitatea unui partid politic nu poate fi limitată temporar prin decizie administrativă. Singurele forme de încetare a activității sunt dizolvarea, autodizolvarea sau reorganizarea, reglementate prin Legea nr. 14/2003 privind partidele politice. În ceea ce ține de finanțarea ilegală a partidelor politice, în România aceasta este sancționată sever, dar nu afectează dreptul de a candida sau de a funcționa ca partid”.
„După cum se poate de observat, legislația electorală a Republicii Moldova a devenit mai restrictivă – având în vedere lipsa unui cadru clar pentru contestarea deciziilor, aplicarea măsurii în timpul campaniei electorale, afectarea pluralismului politic – decât cea din marile democrații europene, potrivit cărora finanțarea ilegală justifică sancțiuni, dar nu limitarea activității și excluderea din alegeri a unui partid politic, decât dacă există dovezi că forța politică subminează democrația sau promovează violența”, conchide Cornel Ciurea.
Inapoi la arhiva noutaților