[ X ]
Chiril Gaburici a avut o întrevedere cu Dmitri Medvedev. Iată ce au discutat!
29 Mai

Prim-ministrul Chiril Gaburici a avut, în această dimineață, o întrevedere bilaterală cu omologul său rus Dmitri Medvedev, în oraşul Burabai, Republica Kazahstan, unde se desfăşoară Summitul Comunităţii Statelor Independente (CSI). Pe agenda discuţiilor dintre cei doi premieri a figurat stadiul actual şi perspectivele relaţiilor bilaterale moldo-ruse, fiind accentuată necesitatea continuării unui dialog pragmatic cu Federaţia Rusă, transmite CURENTUL.

În cadrul întrevederii, părțile au convenit asupra reluării activității Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru cooperare economică, care constituie o platformă bună de discuții între Republica Moldova și Federația Rusă pe toate domeniile. „Aceasta este cea mai potrivită platformă pentru abordarea constructivă și pragmatică a tuturor subiectelor de pe agenda bilaterală”, a menționat Premierul moldovean, Chiril Gaburici.

Șeful Executivului de la Chișinău a mulțumit omologului său rus pentru primii pași făcuți în reluarea exporturilor de produse agricole pentru unele companii din Republica Moldova. În context, Prim-ministrul Chiril Gaburici a pledat pentru dezvoltarea relațiilor constructive cu Federația Rusă.

„Alegerea vectorului european nu este o alegere contra Rusiei. Spațiile economice sunt compatibile, iar colaborarea în acest sens este benefică ambelor state”, a subliniat Premierul Chiril Gaburici.

La rândul său, Premierul rus Dmitri Medvedev şi-a exprimat acordul în vederea ameliorării relaţiilor comercial-economice, benefice pentru economiile celor două state. Mai mult, Dmitri Medvedev și-a exprimat disponibilitatea țării sale de a continua redeschiderea pieței ruse pentru produsele moldovenești. „Dialogul dintre țările noastre trebuie să continue într-o manieră constructivă”, a menționat Președintele Guvernului Federaţiei Ruse.

Alte subiecte abordate de către Chiril Gaburici și Dmitri Medvedev au vizat aspecte ale colaborării în domeniul energetic și cel social.

Prim-ministrul Chiril Gaburici se află într-o vizită de două zile în Republica Kazahstan, unde participă la Summitul Șefilor de Guverne ai statelor-membre ale CSI.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților