Cetățenii Statului Qatar nu vor mai avea nevoie de invitație pentru a vizita R. Moldova, spre deosebire de cetățenii Republicii Sudanul de Sud şi ai Autorităţii Naţionale Palestiniene, transmite Curentul.md
Ministerul Afacerilor Interne a elaborat modificări la legislație, conform cărora, în Lista statelor ai căror cetăţeni necesită invitaţii pentru perfectarea vizei de intrare în Republica Moldova au fost incluse Republica Sudanul de Sud şi Autoritatea Naţională Palestiniană. Din listă a fost şi exclus Statul Qatar.
În nota informativă se spune că introducerea Sudanului de Sud este argumentată de faptul că, la 9 iulie 2011, statul african Sudanul de Sud şi-a proclamat independenţa, iar la 14 iulie 2011, prin Rezoluţia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite nr. 65/308, a devenit cel de-al 193-lea stat membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite. În urma acestor schimbări, cetăţenii statului dat necesită invitaţii pentru perfectarea vizelor de intrare în Republica Moldova.
Cu referire la Autoritatea Naţională Palestiniană, la 29 noiembrie2012, prin Rezoluţia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite nr. 67/19, în urma unui vot al Adunării Generale a ONU, Palestina s-a transformat din „entitatea palestiniană” în „stat observator nemembru al ONU”. De asemenea, aceasta se regăseşte şi în lista ţărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză, respectiv şi invitaţii pentru trecerea frontierelor externe ale Uniunii Europene.
În document se mai spune că Statul Qatar a fost exclus din lista statelor ai căror cetăţeni necesită invitaţii pentru perfectarea vizei de intrare în Republica Moldova pentru că cetăţenii acestui stat au o stare materială şi o capacitate investiţională extraordinară. În 2011, PIB-ul Statului Qatar per capita a constituit 92 500 USD, ocupînd astfel locul II în topul statelor cu cele mai înalte PIB-uri pe cap de locuitor. De asemenea, un factor destul de important este rata criminalităţii scăzută și faptul că Republica Moldova nu constituie pentru cetăţenii Qatarului interes pentru a emigra aici.
Modificările respective sînt supuse la moment dezbaterilor publice. Ulterior urmează a fi aprobate de Guvern și Parlament.
În anul 2012, R. Moldova și-a deschis Misiune diplomatică în Qatar.
Adrian Platon