[ X ]
Averea şefului IGP, Ion Bodrug, verificată de CNI
20 Martie

Comisia Naţională de Integritate va verifica averea şefului Inspectoratului General de Poliție al Ministerului Afacerilor Interne, Ion Bodrug. Informaţia a fost făcută publică pe site-ul CNI, transmite CURENTUL.

Potrivit sursei, controlul a fost iniţiat după ce în presă s-a scris că Ion Bodrug s-a pensionat ilegal, iar pensia primită nu a reflectat-o în declarația cu privire la venituri și proprietate.

„CNI s-a autosesizat și a decis astăzi inițierea unor controale de rigoare pentru stabilirea veridicității faptelor descrise. În acest context, e de menționat, că deși nu e obligată expres prin lege, Comisia Națională de Integritate ia act de dezvăluirile din presă care cad sub incidența competenței sale, îndeplinindu-și, în acest fel, misiunea derivată din responsabilitatea sa socială”, se menţionează în comunicatul instituţiei.

Curentul.md aminteşte că, anterior, în presă a apărut o investigaţie potrivit căreia, Ion Bodrug acumulează la salariul de șef al IGP, de peste 10.000 de lei, și pensia militară, în valoare de 7.200 de lei. În declarația de venit Ion Bodrug indică un venit anual de 94 269 de lei.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților