[ X ]
A început reparația integrală a străzii Ștefan cel Mare și Sfânt din comuna Bubuieci
9 Iunie
Primăria Chișinău a început reparația integrală a carosabilului pe strada Ștefan cel Mare și Sfânt din comuna Bubuieci, tronsonul cuprins între străzile Toader Bubuiog și Grădinarilor.
Drumarii de la ÎM Regia ”Exdrupo” intervin pe o suprafață de 7000 de metri pătrați cu lucrări de frezare a betonului asfaltic și așternerea stratului de egalizare și uzură.
Este una din străzile principale din suburbie, pe unde circulă transportul public și care asigură accesul către mai multe instituții locale.
Paralel, serviciile municipale continuă lucrările de plombare și asfaltare pe drumul de acces din satul Bîc, comuna Bubuieci, care este și drumul principal din localitate.
Muncitorii de la Regia ”Exdrupo” continuă să lucreze și la reparația străzii Prieteniei din satul Grătiești, un drum local pe unde circulă transportul public.
Serviciile municipale au intervenit cu lucrări de reabilitare a carosabilului, afectat de condițiile severe din această iarnă, pe mai multe artere din suburbii: Budești, Colonița, Cruzești, Tohatin, Vadul lui Vodă, Grătiești, Hulboaca, Codru, satul Dobrogea, Bubuieci și satul Bîc.
Inapoi la arhiva noutaților