Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) a lansat un portal inedit pentru R. Moldova – www.petitia.md, prin care este posibil cooperarea între deputați, membri de partid și cetățeni. Despre aceasta au anunțat astăzi în cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții PSRM, transmite CURENTUL.
Deputatul PSRM, Ion Ceban a declarat că, acest sistem național electronic duce evidența problemelor R. Moldova, dar în același timp este o cooperare dintre societate și un partid politic.
„Este un sistem simplu, ușor de navigat. Pe portalul petitia.md se poate adresa oricine și cu orice întrebare/problemă. În partid sîntem repartizați în 4 grupuri: politic – condus de Igor Dodon, economic – condus de Zinaida Greceanîi, social – condus de mine și blocul juridic – condus de Vladimir Țurcanu”, a precizat socialistul.
Totodată, potrivit lui, acest sistem va fi un ajutor pentru cetățenii R. Moldova, pentru că nu va mai fi nevoie de deplasarea cetățenilor pentru a solicita audiență sau să stea la coadă.
În același context, Ion Ceban a menționat că, prin intermediul acestui sistem pot cere ajutor și cetățenii plecați peste hotare.
„Portalul oferă posibilitatea și de a încărca un document dacă este necesar, dar și faptul că, cetățeanul în orice clipă poate să verifice la ce etapă este dosarul său. Cu ajutorul acestui sistem își pot rezolva problemele și cei plecați peste hotarele țării, iar în cazul în care este nevoie de un document oarecare, orice rudă care este pe teritoriul R. Moldova poate să aducă o copie”, a mai spus el.
Socialistul a afirmat că, și-ar dori ca și Guvernul R. Moldova, dar și alte instituții din țară să folosească acest sistem, fiind ca o formă de ghișeu unic.
Andriana Cheptine