Viceministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Vitalie Tarlev, a avut astăzi o întrevedere cu expertul Max Gurvits, care se ocupă de pregătirea Conceptului de business și a planului funcțional al Centrului de Excelentă în IT. La discuții au participat reprezentanți ai Agentei SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID CEED II) și ai Asociației Naționale a Companiilor din domeniul TIC, transmite CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă al MTIC, părțile au discutat despre modul în care este implementat Memorandumul de înțelegere între Guvernul Republicii Moldova, USAID și companiile IBM și Microsoft privind crearea Centrului de Excelență în Tehnologia Informației. Participanții la întrevedere s-au referit la progresul înregistrat până acum și la contribuția fiecărui partener în realizarea proiectului.
S-a accentuat importanța stabilirii unor scopuri majore în fața Centrului, astfel ca acesta să devină un incubator de implementare a ideilor inovatoare și a noilor tehnologii, implicând în acest proces sectorul privat din domeniul TIC, dar și toți actorii interesați în dezvoltarea acestui domeniu prioritar. Pentru asigurarea activității Centrului va fi creat un Consiliu Comun de Administrare, care va include reprezentanți ai Guvernului, ai mediului universitar și ai celui de afaceri.
Centrul va oferi infrastructura necesară pentru educație și instruire conform standardelor internaționale, cu un program de studii actualizat, lectori și laboratoare, asistență relevantă în dezvoltarea afacerilor, capacități de cercetare și dezvoltare. Programul școlar actualizat în domeniul IT este testat în cadrul unui proiect-pilot în 37 de instituții de învățământ.
În prezent, lucrările de renovare a sediului Centrului de Excelență se află în etapa de finalizare. Urmează să fie procurat echipamentul necesar și să fie pregătite atelierele de lucru și instruire. În acest scop, USAID a alocat două milioane de dolari în calitate de grant nerambursabil, iar companiile Microsoft și IBM vor contribui la dotarea Centrului cu echipamente și softuri. Centrul de Excelență IT urmează a fi deschis până la finele acestui an.
Memorandumul de înțelegere între Guvernul Republicii Moldova, USAID și companiile IBM și Microsoft privind crearea Centrului de Excelență în Tehnologia Informației a fost semnat pe 24 septembrie 2014.
Adrian Platon