[ X ]
Eşec pentru două noi posturi TV din Moldova. Iată cine stă în spatele lor!
13 Februarie

Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) nu a eliberat licenţele de emisie pentru două noi posturi de televiziune. Decizia a fost luată astăzi în cadrul şedinţei CCA, transmite CURENTUL.

Astfel, întreprinderea S.C. „AVANGARD MEDIA” S.R.L. a solicitat eliberarea licenţelei de emisie pentru postul de televiziune „5 Moldova”, al cărui serviciu de programe urma să fie difuzat prin reţelele distribuitorilor de servicii din ţară.

Potrivit membrilor CCA, proiectul prezentat Consiliului este foarte slab şi conţine mai multe greşeli, printre care lipsa unui plan de afaceri concret, dar şi lipsa surselor de finanţare.

Reprezentantul întreprinderii solicitante a menţionat că televiziunea nu dispune încă de un studioul propriu, acesta urmînd să fie închirit în curînd. De asemenea, acesta a spus că postul TV va avea doar 12 angajaţi pentru început. Mai mult, reprezentantul a spus că deşi întreprinderea a fost fondată în 2012, pînă în prezent nu a desfăşurat nici un fel de activitate. „Proiectul ar putea fi prezentat în alta formă în alta şedinţă”, a declarat directorul CCA, Dinu Ciocan.

Al doilea caz se referă la întreprinderea S.C. „JEVISTE” S.R.L., care a solicitat eliberarea licenţei de emisie pentru postul de televiziune „Agro TV”. Şi de această dată, membrii CCA au avut mai multe obiecţii, în special cu referire la grila de emisie, dar şi la faptul că pe teritoriul R. Moldova deja este retransmis un canal cu aceeaşi denumire din România, care şi-a achitat drepturile de autor în acest sens.

În cazul ambelor proiecte, 2 membri CCA au votat pro, 4 – contra.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților