Asociația Presei Independente (API) a prezentat astăzi un nou raport de monitorizare a surselor media, întocmit pentru perioada mai-iulie 2014, transmite CURENTUL.
Petru Macovei, Director API, a declarat că după prezentarea primului raport, pentru perioada februarie – aprilie 2014, instituția pe care o conduce a fost acuzată de partizanat politic. În cadrul conferinței de astăzi a menționat că Asociația doar întocmește rapoarte cu privire la situația în media și nu susține o careva formațiune politică.
În raport sunt incluse studii de caz privind reflectarea unor subiecte de interes public în perioada mai-iulie 2014, inclusiv protestele fermierilor de la sfîrşitul lunii mai, disensiunile din interiorul Partidului Comuniștilor, refuzul Ministerului Justiției de a înregistra modificările la statutul Partidului Popular Republican, semnarea Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, demisia ministrului Economiei Valeriu Lazăr, rezultatele examenelor de bacalaureat şi embargoul introdus de Federația Rusă la importul de fructe şi conserve din ţara noastră.
Prin raportul întocmit s-a scos la iveală, repetat, că presa filtrează unele subiecte și are tendința de manipulare a telespectatorului prin intermediul știrilor difuzate.
„Îngrijorarea noastră cea mai mare este că instituțiile mass-media selectează informațiile. Unele evenimente sunt reflectate, iar altele sunt omise”, a mai adăugat Petru Macovei.
Monitorizarea instituţiilor mass-media are loc în cadrul campaniei împotriva manipulării informaţionale prin intermediul mass-media „Manipularea ne prosteşte. Nu permite nimănui să gîndească în locul tău!”, lansată de API.
Asociația recomandă jurnaliștilor să respecte deontologia profesională în activitatea lor și să renunțe la filtrarea informațiilor.
Diana Cebotari