Înaintarea candidaturii primului-ministru – Alexandru Munteanu, făcută în ultimele zile, este ilegală. Declarația a fost făcută de Vlad Batrîncea, deputat al Blocului Patriotic, fruntaș al Partidului Socialiștilor, informează CURENTUL.
Politicianul, în cadrul emisiunii „7 zile” de la Cinema 1, a menționat că, legea prevede că, după formarea fracțiunilor parlamentare, președintele are obligația de a se consulta cu acestea, iar ulterior trebuie să ia o decizie.
„În realitate, noi nu avem un Parlament constituit, dar apare deja candidatura primului-ministru.
Care va fi credibilitatea acestui guvern, dacă chiar și la înaintarea lui nu se respectă norma legală?”, a menționat Vlad Batrîncea.