M-a vizitat în aceste zile un consătean, care era în trecere pe la Chișinău și cu care ne vedem ori de câte ori avem ocazia. Eu un om care a trecut prin multe în viață, iar fiecare discuție cu el e ca o revelație, or de fiecare dată, fără să vrea, îți atinge niște strune invizibile ale sufletului, determinându-te să privești cu alți ochi lumea din jur.

Recunosc, îmi place felul lui de a gândi, dar și mai mult îmi plac observațiile lui despre cum reacționează oamenii la cele ce se întâmplă în jurul lor, mai ales în politică. De aceea, abia de mi-a trecut pragul că l-am și întrebat: Cum privesc oamenii la preconizata trecere la sistemul electoral uninominal? Spre surprinderea mea, a strâns nedumerit din umeri și mi-a răspuns cu o întrebare: Dar cum ar trebui să privească? Nedumerit, i-am adresat nouă întrebare: Dat nu se bucură că-și vor alege singuri deputații? Iar răspunsul lui m-a derutat și mai mult: Da de ce ar trebui să se bucure?

Am dedus logic că opoziția a reușit să-și ducă mesajele până la urechile oamenilor și anume că Moldova nu are nevoie de schimbarea sistemului electoral, ci de schimbarea puterii și că, atunci când va fi votat acest sistem, vor trebui să iasă la proteste. De aceea, următoarea mea întrebare a fost: Deci, oamenii vor ieși la proteste? Și răspunsul lui din nou m-a mirat: Dar de ce să iasă la proteste? Atunci nu am mai răbdat și i-am spus direct că nu mai înțeleg nimic. Or, din spusele lui am înțeles că oamenii nu sunt încântați nici de ideea schimbării sistemului electoral, nici de proteste. Și el mi-a răspuns sincer: Voi de aici, de la Chișinău, vedeți altfel problemele, dar la noi, în teritoriu, e altfel, avem cu totul alte preocupări decât sistemul electoral sau protestele. Intrigat, l-am întrebat ce ar putea fi acum mai important decât aceste două teme majore: una impusă țării de guvernare, iar alta – de opoziție. Și el mi-a spus ceva de felul următor: „Îl mai ții minte pe Iașa de la noi din mahala? Apoi m-a sunat zilele astea din Canada. El lucrează acolo brutar de vre-un an de zile. S-a dus omul după copii lui. Fiul, cu familia, a emigrat încolo cu trei ani în urmă, pe urmă a plecat și fiica lui cu tot cu familie. Iașa nu a putut sta fără copii și s-a dus la ei, iar acum lucrează brutar. Și-a lăsat acasă doar soția ca să iasă la pensie. Luna asta ea a ieșit la pensie și Iașa vine să o ia în Canada. Pe mine m-a rugat să-i comand niște gratii și să-i gătesc două scânduri mai groase. Vrea să pună gratii la toate geamurile, să bată ușa cu scânduri, să-și ia femeia și să plece. Da pe Seva, vecinul meu, îl ții minte? L-am îngropat acum o săptămână. Unica fiică a plecat, împreună cu soțul, pentru totdeauna în SUA și el, care ultimii ani aștepta să-și crească nepoții, nu a rezistat. I-a plesnit inima și s-a dus dintre noi. Acum mă gândesc ce să fac cu gospodăriile lui Iașa și a lui Seva, că cine altcineva să aibă grijă până când nu se va decide ce vor face cu ele în continuare!? Cam cu așa probleme umblă tot satul. Și cred că nu numai satul sau raionul, ci toată Moldova. Da tu mă întrebi de sistem uninominal și de proteste…”.

….Recunosc, după această discuție, și eu mult mai mult mă gândesc la Iașa și la Seva, la oameni, în genere, decât la sistemul uninominal sau la proteste…

Dumitru Spătaru