S-au cunoscut pe 6 mai 1995, la o nuntă studențească, ei fiind ambii studenți la Universitatea Agrară. Este vorba de Igor și Galina Dodon, scrie SHOK.md.
“De 20 de ani ne cunoaștem, iar de 15 suntem căsătoriți. Desigur, cele mai frumoase realizări commune sunt cei trei fii ai noștri: Vlad (2002), Bogdan (2007) și Nicolae (2015)”, a povestit președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon.
Politicianul a comunicat că ziua iubirii în familia Dodon e marcată la 24 februarie, însă 14 februarie în acest an este o zi specială.
“Pe 14 februarie, va avea loc botezul fiului Nicolae. Va fi doar botez, nu și cumătrie”,a spus proaspătul tătic.
Întrebat cine sunt nașii de botez ai micuțului, Igor Dodon a spus că sunt aceeași șase care au fost și la Vlad, și la Bogdan.
Socialistul a acceptat să dezvăluie și care e secretul unui cuplu fericit și durabil: “Respect, încredere și evident, dragoste”.