Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi a venit cu un mesaj cu ocazia celor 30 de ani de la adoptarea Declarației de Suveranitate, informează CURENTUL.
„La 23 iunie 1990, deputaţii Sovietului Suprem al Republicii Sovietice Socialiste au adoptat Declaraţia de Suveranitate. De atunci, anual, în această zi este sărbătorită Ziua Suveranităţii Republicii Moldova. Prin adoptarea acestui document, țara noastră a devenit un stat suveran, o condiție firească a existenței statalității Moldovei. Prin Declarația de Suveranitate au fost recunoscute drepturile noastre la viață, libertate, prosperitate, istorie, cultură și stabilitate socială. Totodată, Declarația de Suveranitate a stat la temelia elaborării Constituției și a fost un prim pas spre instaurarea puterii democratice. Adresez sincere urări tuturor cetățenilor Republicii Moldova cu ocazia Zilei Suveranității și îi îndemn să păstreze, promoveze și transmită noilor generații valorile și tradițiile noastre milenare”, se spune în mesajul Speakerului.
Andriana Cheptine