[ X ]
Zinaida Greceanîi convinsă de victoria socialiștilor în timpul apropiat: „Dacă nu socialiștii, atunci cine?”
30 Iulie

Președintele Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), Zinaida Greceanîi, este convinsă de victoria socialiștilor după alegerile parlamentare, transmite CURENTUL cu referire la interviul acordat pentru tribuna.md.

Zinaida Greceanîi precizează că șansele socialiștilor de a prelua puterea sunt foarte mari.

„Această întrebare trebuie formulată altfel: dacă nu socialiștii, atunci cine? PSRM este cel mai mare și popular partid din societatea moldovenească. Acest lucru este demonstrat de absolut toate sondajele de opinie publică.

Reprezentanții PSRM în fiecare zi, de la tribuna Parlamentului sau în cadrul Consiliului Municipal, a comisiilor parlamentare, în instanțele de judecată, la dezbateri publice apără interesele cetățenilor țării noastre. Noi avem susținerea alesului poporului, Președintele Igor Dodon. Poporul are încredere în noi. Cu siguranță, vom obține victorie”, a spus Zinaida Greceanîi.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților