Procuratura Anticoruptie anunţă despre reţinerea a 28 de poliţişti din cadrul Inspectoratului Naţional de Patrulare pentru comiterea coruperii pasive, transmite CURENTUL.
Operaţiunea de reţinere a avut loc în incinta Inspectoratului Naţional de Patrulare al IGP al Ministerului Afacerilor Interne.
În concret, potrivit materialelor acumulate în cursul urmăririi penale, inspectorii de patrulare ar fi extorcat şi primit de la conducătorii auto sume cuprinse între o sută de lei şi o mie de dolari pentru neîntocmirea proceselor verbale pentru comiterea contravenţiilor (conducerea maşinii în stare de ebrietate alcoolică, depăşirea vitezei regulamentare, geamuri fumurii, necuplarea centurii de siguranţă, trecerea la culoarea roşie a semaforului, încălcări în domeniul transportului de pasageri etc.).
Reținerile au avut loc ca urmare a adresărilor şoferilor de la care se estorcau bani, a reprezentanţilor companiilor de transport care suportau pierderi pentru mită, cît şi generalizările efectuate de serviciile de securitate internă ale IGP şi MAI din care rezultă că subdiviziunile INP sunt cele mai expuse fenomenului corupţiei.
Urmărire penală continuă pentru identificarea tuturor poliţiştilor implicaţi în acţiuni ilegale şi tragerea lor la răspundere penală.
La efectuarea acţiunilor de urmărire penală şi măsurilor speciale de investigaţie au fost antrenaţi în total: 15 procurori, 18 ofiţeri de urmărire penală CNA şi 24 ofiţeri de investigaţii din cadrul CNA, 18 angajaţi ai Serviciului Protecţie Internă şi Anticorupţie, precum şi ai Direcţiei Inspectare Efectiv din cadrul IGP al MAI.
Pentru această infracţiune, norma penală prevede închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 120 mii de lei la 160 mii unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 10 ani.
Cristina Parfeni