[ X ]
Zborul cu parapanta tot mai solicitat de moldoveni. Ce trebuie să cunoști
20 Mai

Primăvara este anotimpul potrivit pentru zborurile la înălțime, de aceea în rândul moldovenilor tot mai solicitat devine acum zborul cu parapanta, informează CURENTUL.

Parapanta are o construcție specială pentru a zbura sub greutatea a două persoane. Pasagerul stă în faţă pentru a avea un confort şi o privelişte mai bună. Oricine poate zbura ca şi pasager într-o parapantă tandem fără să fie necesară o pregătire specială, pilotul fiind cel care se ocupă de pilotajul aripii.

Solicitați de reporterul nostru, reprezentanții Paraplan.md ne-au relatat că zborurile se efectuează în funcție de condițiile meteorologice.

„Zborul cu parapanta depinde în mare măsură de condițiile meteo. Este important să va programați din timp zborul și să confirmați programarea cu o zi sau două înainte. Dacă vremea se schimbă, apare vânt puternic și precipitații în ziua programată sau chiar la locul de start, zborul va fi amânat pentru o altă zi”, menționează specialiștii.

În Republica Moldova există patru locații pentru o astfel de experiență, de exemplu Orheiul Vechi, Molovata, Roghi și Troița Nouă.

Cursele de zbor depind de direcția vântului și intensitatea lui. Astfel, cei care vor să se aventureze și să zboare cu parapanta într-un anumit loc, trebuie să aștepte ziua potrivită pentru locația dorită.

Pentru acest tip de activitate nu este necesară experiența anterioară, ci doar o mică instruire. Durata zborului poate varia între 15 și 20 de minute, iar prețul acestuia este de 400 lei.

Doina Buruiană

186929097_798052194220723_306333603626218425_n 187468427_592071195101949_5089232327599539306_n 187485087_3986546061433124_2751614347659052487_n 187955305_220690226198999_4548553520632084185_n

Inapoi la arhiva noutaților