„Centrul Național Anticorupție (CNA) examinează o plângere oficială din partea ministrului Sănătății, prin care s-a solicitat investigarea completă a circumstanțelor acestui caz, în vederea clarificării tuturor aspectelor și identificării eventualelor încălcări ale legii”. Despre aceasta a declarat, pentru Curentul.md, Angela Starinschi, purtător de cuvânt al instituției – în contextul scandalului public din ultimele zile cu privire la suspiciunile că mai mulți medici din România ar fi obținut ilegal diplome de rezidențiat la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova.
Ea mai spune că, în cadrul anchetei, urmează să se stabilească veridicitatea documentelor și posibilele surse ale falsurilor reclamate.
„Vor fi solicitate informații și documente de la instituțiile competente și vom colabora strâns cu alte organe de drept pentru a asigura o investigație completă, obiectivă și transparentă”, a mai spus reprezentantul CNA.