Parlamentul a adoptat, astăzi, în ședință, un proiect de hotărâre privind revocarea lui Anatolie Zagorodnîi din funcția de consilier pentru soluționarea contestațiilor-director general al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC), informează CURENTUL.
Potrivit deputatului Dumitru Alaiba, Zagorodnîi nu ar fi întrunit toate condițiile necesare, atunci când a fost numit în funcție, la 30 noiembrie 2018.
De menționat că, Anatolie Zagorodnîi, astăzi, ceva mai devreme, s-a referit la proiectul privind revocarea sa din funcție și l-a catalogat drept „răfuială politică”. „Vă mai invit să ,,puneți mîna pe carte,, și să studiați Hotărîrile Curții Constitutionale, care deja s-a expus asupra unei situații similare anticipînd răfuiala politică pe care o promovați. A fost examinată constituţionalitatea unor hotărâri ale Parlamentului referitoare la numiri şi revocări. Cine era la guvernare??? Curtea a reţinut că votul odată consumat nu poate fi revizuit. O procedură de revizuire a votului nu este şi nici nu poate fi prevăzută, deoarece ar zădărnici tot procesul legislativ şi ar compromite autoritatea legislativă a statului, ar afecta securitatea raporturilor juridice şi chiar securitatea naţională, dacă s-ar admite posibilitatea revenirii, după o perioadă de timp, la voturile exprimate pentru adoptarea unor hotărâri sau legi, reieşind din interese POLITICE sau PERSONALE DE MOMENT. Nu mor caii cînd vor cîinii…”, a scris el, pe Facebook.
Cristina Gurez