[ X ]
Vor fi acordate subvenții în avans pentru proiecte de îmbunătățiri funciare de către AIPA
23 Decembrie

În cadrul ședinței Cabinetului de miniștri a fost aprobat „Regulamentul privind condițiile și procedura de acordare a subvențiilor în avans pentru proiectele investiționale de îmbunătățiri funciare”. Proiectul respectiv stabilește măsurile, condițiile şi procedurile de acordare a subvențiilor în avans prin intermediul Agenției de Intervenții și Plăți în Agricultură (AIPA), transmite CURENTUL.

Actul normativ prevede subvenționarea în avans a trei măsuri noi de sprijin pe segmentul managementului durabil al resurselor de sol din cadrul „Programului de îmbunătățiri funciare în scopul asigurării managementului durabil al resurselor de sol pentru anii 2021-2025 ”.

Circa 10,0 mil. lei/anual vor fi alocate, ca un fond separat, în vederea implementării acțiunilor planificate a fi realizate din bugetul de stat din contul Programului sus-citat.

Criterii de eligibilitate și condiții financiare:

· solicitantul este persoană juridică/fizică sau unitate administrativ teritorială de nivelul întâi, care deține teren în proprietate, posesie sau folosință înregistrat în modul stabilit în registrele de publicitate, și urmează să implementeze proiectul într-o unitate administrativ-teritorială de nivelul întâi;

· solicitantul urmează să dispună de un proiect avizat pozitiv de o instituție de cercetări de profil, un deviz de cheltuieli, alte documente confirmative prevăzute de legislație;

· costul total al proiectului eligibil nu va depăși suma de 1000000 de lei;

· perioada de implementare nu depășește 24 de luni;

· contribuția financiară a solicitantului reprezintă cel puțin 20 % din costul total al proiectului.

Sprijinul financiar acordat din Programul menționat pentru proiectele prevăzute în cadrul măsurilor de îmbunătățiri funciare se va acorda în două tranșe (subvenția în avans și finală). Solicitanții de subvenții vor depune dosarele pentru obținerea sprijinului financiar în cadrul apelurilor anunțate de către instituția implementatoare la oficiile teritoriale ale AIPA.

Proiectele eligibile, sistematizate de Agenție vor fi evaluate de către o Comisie de evaluare, instituită prin ordinul conducătorului instituției implementatoare, din punct de vedere al atingerii indicatorilor de performanță, conform obiectivelor proiectului de îmbunătățiri funciare. În eventualitatea în care, solicitantul de subvenții nu a întrunit condițiile de eligibilitate necesare în cadrul apelului de depunere a cererilor enunțate de către instituția implementatoare, acesta poate depune o cerere nouă în cadrul apelului următor.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților