[ X ]
Volumul exporturilor de vin a crescut în ultimii 5 ani! Vinurile Moldovei au ajuns în 67 de țări ale lumii
20 Noiembrie

Vinul Moldovei devine tot mai cunoscut și apreciat în întreaga lume. În primele 9 luni ale anului 2019, atât volum exporturilor de vinuri moldovenești, cât și valoarea acestora au înregistrat cel mai înalt nivel din ultimii 5 ani, transmite CURENTUL.

Mai mult, produsele vinicole moldovenești au cucerit noi piețe de desfacere, astfel harta exporturilor s-a extins cu câteva regiuni, inclusiv de pe alte continente.

Potrivit datelor Oficiului Național al Vinului și Viei (ONVV), în primele 9 luni ale anului 2019, Republica Moldova a exportat 113,8 milioane litri de vin, în creștere cu 4,3% (sau cu 4,72 milioane litri) față de aceeași perioadă a anului trecut. Țara noastră a exportat vin în 67 de țări ale lumii în sumă de 2,182 mlrd. lei, cu 5% (sau cu 104,6 milioane) mai mult decât în primele 9 luni ale lui 2018.

Și exporturile de vinuri în vrac s-au bucurat de o dinamică bună și au ajuns la 80,462 milioane de litri.

Exporturile de vinuri pe piețele continentului european și asiatic sunt în creștere. Și în primele 9 luni ale anului, România continuă să fie o piață strategică și se află pe primul loc după volum încasărilor în topul țărilor de export al Vinului Moldovei. Topul cuprinde țări precum:

1. România cu 161 milioane de lei

2. China cu 154 milioane lei

3. Federația Rusă cu 110 milioane lei

4. Cehia cu 100 milioane lei

5. Ucraina cu 48 milioane lei

6. Kazahstan cu 56 milioane lei

7. Canada cu 36 milioane lei

8. Belarus cu 31 milioane lei

9. SUA cu 20 milioane lei

Totodată, valoarea vinului exportat a crescut cu 47,1% în China, cu 23,6% în România, cu 22,4% în Belarus, cu 12,6% în Ucraina și 11,5% în Federația Rusă. Cifrele arată că în top 10 țări în care Moldova a exportat cel mai mult vin se regăsesc:

1. Federația Rusă – 4 milioane litri

2. Polonia, România, Cehia – 3,8 milioane litri

3. China – 3,7 milioane litri

4. Ucraina 1,7 milioane litri

5. Canada, Kazahstan și Belarus – 1,1 milioane litri

6. SUA – 575 mii litri.

Aceste 10 state reprezintă 62% din totalul de export de vinuri îmbuteliate. Volumul exporturilor sunt în creștere cu 34,4% în China, cu 13,9% în Belarus, cu 13,4% în Ucraina, cu 4,3% în Federația Rusă și cu 1,5% în România.

În perioada ianuarie-septembrie, vinurile moldovenești au ajuns în 67 de țări ale lumii, unele dintre ele fiind cucerite în premieră: Afganistan, Siria, Togo, Guam. Totodată, după o pauză de câțiva ani, Vinul Moldovei a ajuns din nou pe masa consumatorilor din Australia, Norvegia și Libia.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților