Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) desfășoară, în aceste clipe, plenara festivă extinsă, dedicată jubileului de 25 de ani de la fondare, transmite CURENTUL.
Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a declarat că, atunci când spunem 25 de ani, apare un sentiment de emoție.
„Nu este întâmplător, fiindcă pentru mulți membri PCRM, acești ani sunt o jumătate din viață. O bună parte din viață a fost dată partidului, ideii. În această situație, putem spune că PCRM este viația mea, este soarta mea. Se gândea atunci cineva, la început de cale, că vom ajunge să marcăm acest jubileu?! Cred că, mulți vor spune – nu, pentru că atunci nu puteai să prevezi ceva. În acești ani ne-am întărit. Comunismul este o idee, dar această idee niciodată nu poate fi omorâtă, nici îngropată. PCRM s-a reunit ca un protest al oamenilor, care s-au adunat, care nu erau deacord, cu situația creată în RM. Fiecare a decis pentru sine, nimeni nu i-a impus. A fost complicat, cu riscuri, orice persoană care era comunistă, era în afara legii, însă noi am reușit”, a precizat comunistul.
Potrivit lui Voronin, PCRM a crescut foarte repede. „S-a aflat repede despre formarea PCRM, la partid aderau foștii membri ai Partidului Comunist Sovietic, veneau tineri. Am creat am partid clasic. Pentru noi nu erau atunci nici raioane străine și nici oameni. Am reușit, iar anii de guvenare demonstrează asta. De la o campanie electorală la alta, ratingul nostru creștea. Noi nu am avut, nu aveam aliați, unicii aliați ai noștri au fost și rămân cetățenii. Noi nu am fost activi, noi am fost interactivi. Am mers în teritoriu, am vorbit cu oamenii, toți aveau încredere în noi. Toți știau comuniștii în față”, a spus Voronin.
Andriana Cheptine