Activistul civic Vasile Sinigur, împreună cu liderul Asociației „UNIREA – ODIP”, Vlad Bilețchi, au susținut o conferință de presă cu tema „Justiție inechitabilă și presiuni asupra unioniștilor”, informează CURENTUL.
În acest fel, Sinigur a oferit mai multe detalii cu privire la incidentul în care a fost implicat. „În data de 9 mai, m-am dus la Complexul Memorial ”Eternitate” să-mi exprim părerea. Stăteam cu un banner, iar din spate m-a apucat o persoană necunoscută și mi-a rupt bannerul. După aceasta, poliția în civil, a încercat să mă ia cu ei. Fiind de vorba cu ei, polițiștii au năpădit asupra mea, m-au apucat de gât, încât nu aveam aer. Aceștia mi-au pus cartușele la mână și m-au dus la poliție. Am primit o amendă și o chemare în judecată, amenda fiind de 1000 de lei. La poliție am fost reținut în jur de 2 ore”, a declarat el.
Prin urmare, Bilețchi a vorbit despre acțiunile care vor fi aplicate pentru elucidarea cazului. „Suntem aici, în fața dumneavoastră pentru că s-a întâmplat ceva urât. Este important să aducem și mai clar ce se întâmplă astăzi în Republica Moldova, în amiaza mare. Amenda o contestăm și nici în gând să o plătim. Vom cere să fie identificați polițiștii care au participat la aceasta. Pe pancarta domnului Sinigur era panglică a Sfântului Gheorghe și simbolul fascismului și comunismului, în care ambele părți sunt egale, ambele erau să distrugă omenirea”, a precizat Bilețchi.
Mihaela Conovali